Probleme cu legea pentru Ryan Giggs. Acuzațiile sunt foarte grave

Fostul mare atacant galez Ryan Giggs va fi judecat miercuri pentru agresarea a două femei. Una dintre acestea fiind chiar fosta lui iubită, Kate Greville. Pe 3 noiembrie, a fost arestat după ce o bătuse pe Kate. 

Ryan Giggs, 47 de ani, este fostul atacantul lui Manchester United și actualul selecționer al naționalei Țării Galilor.

Riscă șase luni de închisoare

Fostul fotbalist şi selecţioner al Ţării Galilor Ryan Giggs a fost găsit vinovat pentru violență domestică şi riscă să fie condamnat la 6 luni de închisoare, aceasta fiind pedeapsa maximă. În cel mai optimist scenariu, fostul fotbalist se poate alege doar cu o amendă de 6000 de euro.

Ryan Giggs, unul dintre marii jucătorii ai lui Manchester United, 24 de ani numai pe „Old Trafford", aripa de vis cu aproape 1.000 de meciuri și peste 30 de trofee în tricoul roșu, a ajuns în noiembrie 2020 după gratii.

El a fost arestat după ce ar fi bătut două femei, una dintre ele fiind Kate Greville, fosta sa iubită. După izbucnirea scandalului, Ryan Giggs a fost înlocuit şi la selecţionata Țării Galilor.

Ryan Giggs a ajuns la United la vârsta de 14 ani, devenind fotbalist al primei echipe în 1990, la 17 ani și debutând un an mai târziu, în 2 martie 1991, în prima ligă, într-un meci cu Everton.

Giggs a câștigat 13 titluri de campion al Angliei, două Champions League, patru Cupe ale Angliei și patru Cupe ale Ligii, devenind cel mai titrat fotbalist britanic din istorie.

La Euro 2020 naționala galeză nu va mai fi condusă de Ryan Giggs

În 2013, a devenit antrenor-jucător, sub comanda lui David Moyes, fiind, pentru patru partide, interimar, înainte de sosirea lui Van Gaal. Olandezul l-a păstrat pe legendarul fotbalist galez în staff-ul său, dar Mourinho n-a dorit să-l păstreze în al său.

În această primăvară, Giggs nu a mai stat pe banca naționalei galeze, la meciurile din preliminariile Mondialului din 2022, federația hotărând să-l lase să treacă peste acest scandal. Imediat după anunțul din presa britanică, federația a emis un comunicat prin care anunță că naționala nu va fi condusă la Euro 2020 de Ryan Giggs. Selecționer va fi Robert Page, scrie gsp.ro.