Testul suprem: la ce NU ai renunța pentru Hristos? La o pasiune? La avere? La viață?

Potrivit pericopei evanghelice din această duminică, un tânăr dregător îl întreabă pe Iisus ce trebuie să facă pentru a moșteni viața veșnică. Acesta îi răspunde: „Știi poruncile: Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.”

„Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele”, spune omul.

„Încă una îți lipsește, adaugă Iisus. Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie.”

Tânărul, „auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.” Atunci, Iisus face celebra remarcă:

„Mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu”.

Auzind acestea, și pe noi ne-ar putea cuprinde disperarea. Chiar trebuie să ne călugărim cu toții pentru a ne mântui?

Averea în sine nu este dăunătoare. Am mai scris aici că Iisus nu a fost comunism și nici nu a propovăduit sărăcia. De altfel, printre apropiații săi au fost oameni bogați, precum Iosif din Arimateea sau Nicodim.

Însă, asupra oamenilor slabi, averea poate avea efectul alcoolului sau al drogurilor. Atunci nu mai stăpânește omul averea, ci aceasta îl stăpânește pe om, spune Bartolomeu Anania.

Dependența de droguri sau de alcool este cumplită și impune un tratament la fel de teribil. O astfel de dependență, dar față de avere, a sesizat Iisus la dregător și de aici remediul radical propus. Este vorba de aceeași categorie „terapeutică” cu: „Și de te smintește ochiul tău, scoate-l, că mai bine îți este ție cu un singur ochi în împărăția lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în ghena focului”.

Averea are o semnificație aparte mai ales pentru omul zilelor noastre, obsedat de partea materială a vieții. „Vrem să devenim cei mai bogați oameni din cimitir, nu din împărăția Cerurilor”, comenta cu amărăciune părintele Gheorghe Holbea.

Dar nu e loc de tristețe. Replica finală a lui Iisus este dătătoare de speranțe. Întrebat de asistența contrariată „Și cine poate să se mântuiască”, El răspunde: „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”.

Pronia divină, ajutată de credință, face minuni. Tradiția Bisericii spune că tânărul dregător s-a frământat mai bine de un an de zile, gândindu-se la cuvintele Mântuitorului, și a sfârșit prin a-și vinde averea și a-L urma. A ajuns episcop și a murit de moarte mucenicească.

Și Vodă Brâncoveanu a iubit viața, averea și familia. Însă numai până când acestea au amenințat să-l despartă de Hristos. Atunci, a ales fără să stea pe gânduri o clipă.

Sorin Dumitrescu - Modelul iconic al muceniciei Brâncovenilor