PRO TV, lovitură grea de la CNA. Ce amendă a primit cel mai mare trust din România

PRO TV, lovitură grea de la CNA. Ce amendă a primit cel mai mare trust din România

Pro TV s-a ales cu o amendă de la CNA pentru că a încălcat legislația audiovizualului privind difuzarea textului sancțiunilor.

Pro TV a fost sancționat cu o amendă de 2.500 lei, conform paginademedia.ro, fiindcă nu a difuzat textul unui sancțiuni pe care o primise.

Postul fusese sancționat cu o somație de către CNA – pentru emisiunea ”România, te iubesc”. Motoivul care a dus la sancțiune era următorul: „Au fost formulate acuzaţii la adresa unei persoane în susţinerea cărora nu au fost prezentate dovezi şi nici punctul de vedere al acesteia”. Suplimentar, postul a trebuit să-i dea persoanei în cauză și un drept la replică.

Conform legii, Pro TV ar fi trebuit să difuzeze textul sancțiunii – în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puțin trei ori, în intervalul orar 18.00 – 22.00 -, ceea ce, spre surprinderea membrilor CNA, nu s-a întâmplat. Astfel, postul Pro TV s-a ”ales” cu o amendă de 2.500 lei, ceea ce reprezintă sancțiunea minimă.

Ne puteți urmări și pe Google News