Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Privind politica
Privind politica

Privind politica

”Dacă vrei să vezi realitatea, privește de două ori - dacă vrei să vezi frumusețea, privește o singură dată”, scrie Henri Frédéric Amiel (1821 - 1881) în faimosul său jurnal. Nu la partea despre frumusețe a acestui îndemn înțelept vreau să mă refer, ci la partea despre realitate. Așadar, ca să vezi realitatea trebuie să privești de două ori. Dar dacă privești continuu, ce vezi?

Există două feluri de scamatorii. Unele se bazează pe distragerea atenției asistenței cu o diversiune. Scamatorul comite ceva zgomotos, colorat și aparent spectaculos într-o parte, anume pentru a trimite ochiul spectatorului într-acolo. În acest timp, undeva în spațiul scăpat privirilor publicului, se petrece ceva ce ar explica imediat scamatoria, ce i-ar înlătura dimensiunea misterioasă, ceva ce, odată văzut, ar castra-o de orice interes. Alte scamatorii, se bazează, dimpotrivă, pe atragerea concentrată a privirii în punctul în care scamatoria se pregătește și tocmai datorită concentrării îndelungate a publicului, acesta nu vede, de fapt, ceea ce privește. Cunoscutul joc ”alba-neagra”, de pildă, care se practica cu ani în urmă la fiecare colț de stradă, se baza tocmai pe asta. Fraierul privea exact locul în care se amestecau figurile, dar rapiditatea mîinilor și răsucirile repetate ale ziarului pe care se amestecau ele făceau imposibilă detectarea, în final, a piesei cîștigătoare.

Prin urmare, ce pot înțelege din politica românească cei care o privesc continuu? Cei care se uită în fiecare zi la televizor, cei care petrec ore în șir privind canalele de știri – ce pot ei pricepe și, în final, ce pot ei ști? Cei care sînt foarte interesați de politică și frecventează asiduu canalele prin care politica se revarsă în cetate – sînt ei mai în măsură să aprecieze ce e bine și ce e rău pentru cetate? Chiar sînt ei în mai mare cunoștință de cauză decît alții? Chiar știu ei ceea ce li se pare/pretind că știu? Chiar e ”informat” publicul acesta, despre care politicienii cred că e ”informat”, doar pentru că se uită la ei în fiecare seară și îi recunoaște pe stradă?

După ce am încercat politica în toate felurile, concluzia mea este că privitorii jocului politic se plasează în cercuri concentrice, al căror centru este, să-i zicem așa, adevărul. În sistem dantesc, așez și eu oamenii pe orbite, mai apropiate sau mai depărtate de adevăr, în funcție de șansa lor de a discerne și de a formula o judecată cu adevărat benefică cetății. În funcție de propabilitatea de a gîndi politica eronat, plasamentul orbitelor și al oamenilor lor este următorul.

Pe orbita cea mai depărtată de adevăr, cel mai prost plasați, cei care au șanse aproape zero să înțeleagă și să discearnă sînt cei care o privesc de aproape, zilnic, frenetic, intens, continuu. Cei care știu în amănunt cine e deputatul X (pe care, ca să-l reții, trebuie să privești la televizor în fiecare zi, vreme de șase luni, emisiunile de la ora 14), cei care își amintesc precis astăzi că la o emisiune de la ”Realitatea” sau de la ”Antena3”, cu ani în urmă, senatorul Y a fost forfecat pe motiv că face deplasări în străinătate pe banii instituției fără să poată să spună precis dacă omul chiar a făcut deplasările alea sau nu, cei care știu și azi procentele alegerilor de acum opt ani și mai știu și comentariile dlor Teodorescu (și Bogdan și Alin), Lăzăroiu sau Pieleanu despre ele – toți aceștia, de fapt, nu au nici o șansă să înțeleagă. Iarăși un plasament prost, dar nu atît de nefavorabil ca primii, îl au cei care nu sînt absolut deloc interesați de politică. Cei care habar nu au cum se cheamă partidele (știu oameni care se încurcă în inițiale și nu pricep bine ce sînt aceste dihănii cu nume ciudate: penele, pemepe, pedele, pesede etc).

Din motive evidente, nici ei nu știu/înțeleg mai nimic. Spre deosebire de primii, însă, nici nu au pretenția că știu, nu se amestecă în joc, își văd de viețile lor dincolo de Antena3, B1tv, Realitatea sau România tv. Sigur că șansa lor să se înșele dacă sînt provocați la o opinie e imensă (de-aia ideea votului obligatoriu nu e bună!), dar spre deosebire primii, care sînt iremdiabil condamnați eșecului, ei pot fi salvați de un fel de instinct al decenței care îi poate ghida oarecum în necunoscuta junglă politică, la o adică. În fine, pe al treilea cerc, se găsesc cei care ar avea o oarecare șansă să înțeleagă. Sînt cei care, în termenii lui Amiel, privesc o singură dată. Ei sînt cei care se uită, superficial, la știri, din cînd în cînd, cei care abia știu numele marilor jucători politici și, foarte vag spre deloc, viața și opera lor. La ei ajung doar marile scandaluri, rezultatele generale ale alegerilor, informații disparate pe care le tratează cu oarecare detașare și pe care le coroborează, fără ”parti pris”, pentru a-și face o idee.

În fine, cel mai aproape de adevăr, plasați pe orbita proximă centrului sînt cei care, tot în termenii lui Amiel, se uită de două ori. Nu o dată, că e prea puțin, nu de mai multe ori, că e prea mult. A te uita de două ori și atît este formula cea mai potrivită. A te uita de două ori presupune să asculți ambele părți, să îți dai un răgaz pentru a gîndi cu capul tău, fără să devii obsedat, dar și fără să te complaci în ignoranță. Plasarea fiecăruia dintre noi pe oricare dintre aceste orbite depinde exclusiv de voința proprie. În micul meu desen, fiecare om se află exact acolo unde vrea el să fie. De aceea, poate, sînt atît de mulți pe orbita cea mai îndepărtată de adevăr.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: