Prioritate de gradul „zero” la compania de termoficare cu datorii de 150 de milioane de lei: „Mașini noi pentru directori”
- Georgeta Petrovici
- 23 ianuarie 2018, 00:00
De luni bune, conducerea companiei de termoficare Colterm SA, care furnizează apă caldă și căldură timișorenilor, se străduiește să își achiziționeze mașini noi.
Decizia ar putea fi justificată de faptul că directorii folosesc mașini care au fost foarte scumpe la vremea lor, iar aceasta a trecut de mult. Totuși, mașinile lor sunt încă funcționale, iar Colterm e înfundată în datorii, cu premisa de a nu mai putea furniza agent termic în fiecare zi. Prin urmare, șefii Colterm SA au făcut licitație pe SEAP, pentru achiziția de mașini, și au pus la bătaie 1.700.000 de lei.
În urmă cu o lună, directorul general Colterm, Emil Șerpe, alerga după fostul premier Mihai Tudose, aflat în vizită la Timișoara, cu o notă de fundamentare prin care solicita Guvernului un ajutor de 30 de milioane de lei ca să se mai poată asigura agent termic în oraș. Tot el a decis alocarea ca avans, a aproape 40% din valoarea mașinilor pe care le ia în leasing compania pe care o conduce. Astfel, s-au comandat trei berline full-option, pentru directori, alte 10 fără scaune de piele și două autoutilitare.
Contracte cu ziua
În fiecare zi de când a început sezonul rece, Colterm SA e amenințată de furnizorul de gaz cu sistarea livrării combustibilului. Datoriile cumulate pentru gaz și cărbune se apropie de 150 de milioane de lei, cea mai mare parte din ele fiind istorice, cu penalități de aproape 20 de milioane de lei. Colterm SA e acționată în instanță pentru recuperarea datoriilor.
Pentru a nu se ajunge la debranșare, așa cum s-a întâmplat acum doi ani, de două luni, subvenția pe care o acordă municipalitatea către populație, la plata facturilor de energie termică, e virată direct companiei de gaz, pentru stingerea datoriilor Colterm. Situația e aproape dramatică, arată sursele EVZ: în luna decembrie, cu amenințarea debranșării de la gaz în față, Colterm SA a ajuns să încheie contracte cu furnizorul pe 24, respectiv 48 de ore, pentru că doar pentru atât a avut bani.
„Când se ia pentru popor, se ia și pentru împărat”
Din cauza datoriilor, Colterm SA are și conturile blocate de ANAF de o săptămână, după ce a mai trecut prin asta și anul trecut, bifând o serie de datorii la bugetul statului.
„E adevărat că parcul auto e învechit, iar conducerea a vrut demult să-și schimbe mașinile de serviciu. Când se ia pentru popor, se ia și pentru împărat”, arată reprezentanții sindicatului.
Emil Șerpe, directorul general al Colterm SA, a explicat pentru EVZ de ce, în contextul datoriilor de aproape 150 de milioane de lei pe care le are compania, în ciuda conturilor blocate și a pericolului permanent de a nu avea bani pentru plata materiei prime cu care se produce căldură, a fost vital să se comande mașini noi: „E vorba de programul de reînnoire a flotei auto. Și eu și directorii ceilalți facem foarte multe deplasări la București. De exemplu, din mai, de când am început mandatul, am mers tot cu mașina personală. Mașinile comandate nu sunt mașini de lux, ci unele care se încadrează în limitele legale, 18.000 de euro cu TVA”.