Prințul Harry și Meghan Markle și-au făcut abonament la poliție. Alarmele de securitate au pornit la reședința lor de cel puțin șapte ori în acest an

Prințul Harry și Meghan Markle și-au făcut abonament la poliție. Alarmele de securitate au pornit la reședința lor de cel puțin șapte ori în acest an

Prințul Harry și Meghan Markle trec prin momente cumplite de când s-au mutat în Statele Unite. Alarmele de securitate au pornit de mai multe ori într-un an, iar cuplul a fost nevoit să sune la poliție pentru a cere ajutorul.

Prințul Harry și Meghan Markle au ales să se mute în Statele Unite ale Americii și să renunțe la Familia Regală, dar lucrurile nu au mers așa cum și-au imaginat. Ei au avut parte de două incidente în care au fost declanșate alarmele de securitate la reședința lor din California numai în luna mai, totalul în doar un an fiind de șase astfel de apeluri.

Prințul Harry și Meghan Markle s-au confruntat cu doi hoti care au declanșat alarmele de securitate la reședința lor din Montecito, California. Ducii de Sussex se aflau la conacul lor în valoare de 14 milioane de dolari în momentul declanșării alarmelor. Ei nu erau singuri, ci cu fiul Archie (2 ani) și fiica Lilibet (1 an).

Milioane de dolari investiți de Meghan în companiile chimice, farmaceutice și petroliere. Mai este ducesa apărătoarea climei?

Sursa: The Sun

Poliția din Santa Barbara a ajuns acasă la ducii de Sussex pe 19 mai, la 17:44, chiar în ziua aniversării lor. Apoi, 12 zile mai târziu, pe 31 mai, cu doar câteva ore înainte ca soții să plece în Marea Britanie, un alt hoț a declanșat o nouă alarmă de securitate. Intrările prin efracție din luna mai au fost caracterizate de poliție ca fiind „circumstanțe suspecte”. Meghan și Harry au depus plângere și așteaptă rezultatele poliției.

Ne puteți urmări și pe Google News

Harry și Meghan nu sunt în siguranță

Autoritățile din Santa Barbara au înregistrat șase astfel de apeluri de la domiciliul ducilor de Sussex în ultimul an. Prințul Harry a câștigat cererea de a depune o acțiune la Înlta Curte împotriva guvernului britanic pentru nivelul de securitate care i s-a asigurat pe parcursul șederii în Regatul Unit. A decis să acționeze în instanță după ce nu a fost lăsat să achite mai mulți bani poliției.

În luna februarie a anului 2020, Comitetul Executiv pentru Protecția Regalității și a Persoanelor Publice (RAVEC) a hotărât ca prințul Harry să nu mai beneficieze de „același grad” de protecție ca și până atunci, din cauza renunțării la atribuțiile regale. Echipa juridică a ducelui de Sussex susține că măsurile stabilite de către reprezentanții RAVEC și anunțate printr-o scrisoare sunt invalide, din cauza „lipsei de echitate”, potrivit The Sun.