Think tank-ul Heritage Foundation a demarat o anchetă privind modul în care Prințul Harry și-a obținut viza de a ajuns în Statele Unite. Ducele de Sussex a recunoscut că a consumat ilegal droguri, iar șederea lui în America poate fi afectată de această mărturisire.
Think tank-ul Heritage Foundation a cerut Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) copia dosarului de obținere a vizei a Prințului Harry. Un director de la institutuk de cercetare și avocatul instituției au declarat că documentele privind șederea Ducelui de Sussex în Statele Unite ar putea dezvălui o problemă destul de importantă. Harry a completat, atunci când a solicitat permisul de ședere, o cerere în care a trebuit să precizeze dacă a consumat vreodată droguri ilegale.
Ducele de Sussex a făcut mai multe declarații, în ultima perioadă, privind drogurile ilegale și a recunoscut că a consumat cannabis și cocaină. Acest lucru înseamnă că cererea lui de ședere ar fi trebuit respinsă. Este posibil ca prințul să fi fost tratat special de ofițeri datorită familiei din care provine. Este important de precizat că dacă răspunsul prințului ar fi fost că a consumat substanțe ilegale, el ar fi trebuit să fie supus chiar unor teste de droguri și interviuri înainte de a obține viza.
Ce spun reprezentanții think tank-ului care vor detalii despre viza Prințului Harry
Heritage Foundation a depus o cerere la agenția guvernamentală încă de pe data de 8 martie. Avocatul fundației și fostul consilier al Congresului SUA, Samuel Dewey, au spus că fac toate demersurile să găsească variantele prin care Prințul Harry a încercat să obțină viza de a sta în SUA. Cei doi cred că Harry ar fi făcut mai multe cereri folosind titlurile oficiale, dar și numele legale diferite pe care le are. Fostul consilier a subliniat că dacă nu va primi un răspuns până pe 12 aprilie, va da guvernul în judecată la un tribunal federal din Washington.
„Chiar dacă a intrat cu o viză, aceasta trebuie să fie aprobată de DHS, pentru că, de asemenea, trebuie să fii admisibil în țară”, a spus Dewey. Acesta a mai adăugat că persoanele care aveau un istoric legat de consumul de droguri ilegale nu au fost lăsate să intre în SUA. Un exemplu în acest sens este celebrul bucătar Nigella Lawson căruia i-a fost interzis să zboare în SUA pentru că a mărturisit că se droghează. Pete Doherty, solistul trupei Libertines, a fost, de asemenea, interzis din SUA deoarece a fost arestat pentru droguri.
Avocatul, care a fost responsabil de supravegherea și investigațiile în Comitetului pentru Servicii Financiare a Camerei Reprezentanților SUA, a mai adăugat că pentru a obține documentele depuse de Ducele de Sussex are nevoie ca interesul public să învingă orice problemă legată confidențialitate. „Există un precedent pentru obținerea acestor informații despre imigrație. Prima întrebare pe care o va pune o instanță este, cât de mult interes pentru confidențialitate este aici? Și credem că este cât se poate de jos. Acesta este o persoană publică care a fost dezbătută pentru câștiguri comerciale”, a spus avocatul.
A primit Prințul Harry un tratament preferențial?
Avocatul a mai adăugat că instanța de judecată sigur va avea pregătite o serie de întrebări pentru el, iar una dintre ele va fi legată de interesul public față de cazul Prințului Harry. Dewey a subliniat că sistemul de imigrare din SUA se confruntă cu mari probleme pentru că legile nu sunt aplicate. „Deci întrebarea este, prințului Harry i s-a acordat un tratament preferențial din cauza poziției sale? Procesul nu a fost urmat? Dacă nu a fost, asta e mare lucru”.
În autobiografia sa „Spare”, Harry a dezvăluit că a consumat pentru dată cocaină când avea vârsta de 17 ani. Ulterior, el a mai luat droguri de câteva ori. Prințul a mai dezvăluit că a avut halucinații în timpul unui eveniment din California la care au participat foarte multe persoane cunoscute În plus, el ar fi consumat cannabis și după prima întâlnire cu Meghan Markle. Ducele de Sussex a vorbit și despre experiența sa cu ayahuasca, mărturisind că „mi-a adus un sentiment de relaxare, eliberare, confort, o ușurință de care am reușit să mă țin pentru o perioadă de timp”.
Ayahuasca este ilegală în SUA, cu excepția cazului în care este pentru uz religios. Harry a făcut aceste afirmații în timpul unui interviu cu terapeutul Gabor Maté, care a folosit această plantă pentru a trata pacienții care suferă de boli mintale. Ducele de Sussex a dezvăluit că a consumat droguri drept un medicament pentru a trece peste moartea mamei sale, Prințesa Diana, în 1977, potrivit Dailymail.