Prințul George merge la școală sub un nume diferit. Micul prinț împlinește astăzi 8 ani, dar poartă deja un titlu pompos

Prințul George împlinește astăzi 8 ani. Într-o bună zi, ar putea deveni regele Marii Britanii, după străbunica, bunicul și tatăl său. e.

Prințul George, al treilea în ordinea succesiunii la tron, are încă de pe acum un titlu pompos Alteța Sa Regală, Prințul George Alexander Louis de Cambridge.

Profesorii și prietenii de la Thomas' School din Battersea îl cunosc, însă, sub alt nume. Nu e propriu-zis un nume fals, ci mai degrabă o prescurtare democratică- George Cambridge. Așa-zisul nume de familie provine din titlul nobiliar al părinților săi - ducele și ducesa de Cambridge.

Oficial, numele de familie este Mountbatten-Windsor

De altfel, și sora sa mai mică, prințesa Charlotte, este cunoscută sub numele de Charlotte Cambridge la școală, iar micuțul Louis, cel mai tînăr fiu al Prințului William, le va călca pe urme în curând. Asta chiar dacă, oficial, Mountbatten-Windsor este numele de familie pe care descendenții reginei care trebuie să-l folosească. Este o juxtapunere a numelui Windsor - numele familiei domnitoare - cu Mountbatten - numele de familie al prințului Philip după ce a fost naturalizat cetățean britanic. Numele de familie este folosit de verii lui George, Archie și Lilibet.

Acasă, lui George i se spune PG

La scurt timp după ce s-a născut, mama sa Kate și Prințul William au început să-l numească PG. Nu căutați vreo explicație sofisticată. PG este prescurtarea de la Prince George, notează The Mirror. Nu se știe exact cum își va sărbători Prințul George ziua de naștere, dar cu siguranță va fi în compania surorii și fratelui său mai mic. Mama sa, Kate Middleton, a dezvăluit în 2019 că le pregătește ea însăși torturi copiilor la fiecare aniversare. Într-un program special al BBC alături de experta Mary Berry, ducesa de Cambridge a declarat: "A devenit un fel de tradiție să mă prindă miezul nopții în bucătărie cu cantități ridicol de mari de amestec de prăjitură și glazură. Fac întotdeauna prea mult. Dar îmi place".