Avocații Virginiei Giuffre, femeia care îl acuză de ani buni pe prințul Andrew de abuz sexual, susțin că au deschis un dosar civil împotriva prințului la New York. Mai mult, ei spun că au reușit să-l înștiințeze în mod legal pe prinț, o condiție care trebuia neapărat îndeplinită pentru ca dosarul să poată merge mai departe.
Într-o declarație pe propria răspundere depusă la Curtea Districtuală SUA din Manhattan, Cesar Sepulveda, identificându-se ca „anchetator corporativ”, a afirmat că a lăsat o copie a cererii de chemare în judecată a Virginiei Giuffre unui ofițer de poliție britanic care păzea proprietatea pe care Andrew o ocupă.
Sepulveda, care își are sediul la Londra, a declarat că poliția i-a spus cu o zi mai devreme că a fost instruită să nu accepte documente de la tribunal în numele lui Andrew. La întoarcere. însă, i s-a promis că documentele vor fi transmise „echipei juridice” a prințului.
Poliția a refuzat să-l lase să-l vadă pe Andrew și nici nu i-a spus unde se află prințul, a adăugat Sepulveda.
Avocații prințului Andrew caută soluții
Purtătorii de cuvânt ai prințului Andrew au declarat vineri că avocații săi nu au avut niciun comentariu de făcut. O sursă apropiată echipei juridice a lui Andrew a declarat că prințul nu a fost înștiințat personal despre acțiunea deschisă.
Andrew, în vârstă de 61 de ani, este una dintre cele mai proeminente personalități care au făcut parte din cerul lui Epstein, milionarul pedofil pe care procurorii federali din Manhattan l-au acuzat în iulie 2019 de exploatarea sexuală a zeci de fete și femei.
Epstein s-a sinucis la 10 august 2019, la vârsta de 66 de ani, într-o închisoare din Manhattan.
Pe 9 august anul acesta, Giuffre a spus că prințul Andrew ar fi forțat-o să aibă relații sexuale cu el la domiciliul din Londra al lui Ghislaine Maxwell, asociata lui Epstein.
Virginia Giuffre a mai spus că Andrew a abuzat-o și la conacul lui Epstein din Upper East Side din Manhattan și pe o insulă privată pe care Epstein o deținea în Insulele Virgine americane.
Andrew a negat într-un interviu toate acuzațiile
Într-un interviu acordat BBC în noiembrie 2019, Andrew, care a fost prieten apropiat cu Epstein, a negat acuzațiile lui Giuffre și a spus că nu-și amintește să o fi întâlnit. Fotografiile făcute pe vremuri demonstrează, însă, altceva.
"Pot să vă spun absolut, categoric, că nu s-a întâmplat niciodată", a declarat Andrew.
O înfățișare inițială este programată luni după-amiază în fața judecătorului de district Lewis Kaplan din Manhattan. La rândul ei, Ghislaine Maxwell se confruntă cu un proces programat pe 29 noiembrie în fața unui alt judecător din Manhattan. Ea este acuzată că ar fi facilitat abuzurile sexuale ale lui Epstein, dar a anunțat că pledează nevinovată, scrie Reuters.