CORESPONDENȚĂ DIN LONDRA: Prințesa Catherine?

CORESPONDENȚĂ DIN LONDRA: Prințesa Catherine?

Nunta regală a stârnit tot soiul de ciudățenii în Marea Britanie. Un director de scoală a reușit să angreneze întregul orășel în simularea nunții având numai copii care să joace rolurile prințului, întregii familii regale și, evident, a miresei Kate, asumată de o foarte emoționată elevă de 11 ani, nemulțumită de altfel de faptul că "William" era un coleg pricăjit față de care era cu un cap mai înaltă.

Au venit televiziunile, scopul a fost atins. În plus, în toată Marea Britanie, mii de cupluri au ținut să rezerve un loc la biserică pentru a se căsători odată cu cuplul regal. 29 aprilie este ziua nunților, a petrecerilor și a unui sentiment de unitate în regat comparat de un tânăr înflăcărat din public cu o finală de Campionat Mondial de Fotbal. În lumea celor mari bântuie însă în orele care preced ceremonia de la Westminster Abbey o întrebare la fel de copilarească: "Ce rochie va purta Kate?" Raspunsul va veni în scurt timp, va genera un tsunami de fotografii și coperți de reviste lucioase (adăugate celor peste 10 mii existente deja de la anun]ul logodnei până azi), și se va stinge. O întrebare cu bătaie mai lungă este însă "Va face regina o derogare de la rigoarea tradiției și îi va conferi "nepoatei" sale titlul de prințesă?" Nu a făcut-o pentru Diana, care a ramas la titlul de Prințesă de Wales, dar poporul n-a ținut cont de acest lucru. Casa regală pare din ce în ce mai atentă la glasul străzii și ar putea să satisfacă nevoia oamenilor de a avea o prințesă pe care s-o iubească. Într-un gest împrumutat din democra]iile republicane, dar cu o naturalețe și sinceritate admirabile, prințul William a făcut o baie de mulțime în fața reședinței sale de la Clarence House, unde s-a retras apoi pentru o cină cu tatăl său și cu fratele. Simultan, regina oferea o cină invitaților de sânge regal în elegantul hotel Mandarin din Hyde Park. "Baftă la nuntă, William" i-au strigat două tinere. "Tot ce am de făcut este să spun replicile cum trebuie," a răspuns prințul. Nu toată lumea este încântată de evenimentul care a încins până la topire centrul Londrei. Conform sondajelor, 20% dintre britanici sunt de-a dreptul republicani, iar un alt procent nedeterminat este impasibil sau indiferent față de forma de guvernamânt. Graham Smith, șeful de campanie al mișcării republicane din Marea Britanie susține că deși evenimentul nupțial ar putea genera venituri de un miliard de lire, vacanța guvernamentală decretată de guvern ar costa țara 6 miliarde. "De ce într-o societate democratică o familie e pusă deasupra tuturor celorlalte," se întreaba indignat dl.Smith care va conduce un marș republican în Londra, în paralel cu ceremonia regală. Pe mine, întrebarea lui m-a făcut să zâmbesc. O alta întrebare este "Unde vor petrece mirii luna de miere?". Este și aceasta fără răspuns deocamdată, iar informația va fi comunicată la un moment bine ales de mașinăria de PR din slujba Casei Regale. Se știe că William și Kate vor face prima lor vizita oficială în Canada, peste aproximativ 6 săptămâni.

Ne puteți urmări și pe Google News