Principesa Maria, în vizită la Constanța: “Regele Mihai se simte bine, nesperat de bine’
- Feri Predescu
- 6 aprilie 2016, 20:35
Alteța Sa Regală, Principesa Maria a României, fiica cea mică a Regelui Mihai, a vizitat astăzi mai multe instituții din Constanța, însoțită de prefectul județului, Adrian Nicolaescu.
După întrevederea de la prefectură, Principesa Maria a României s-a deplasat la Colegiul 'Carol I' Constanţa unde timp de 30 de minute a discutat cu elevii și profesorii. Un alt obiectiv vizitat astăzi a fost Biblioteca Judeţeană 'I. N. Roman' unde a lansat trei volume dedicate familiei regale, a avut o întrevedere cu minorităţile din judeţul Constanţa dar și cu regaliștii dobrogeni.
Principesa a fost întrebată de admiratorii regelui Mihai, care este starea de sănătate a Majestății Sale. “Se simte mult mai bine, vă mulțumesc pentru grija, rugăciunile și dragostea dumneavoastră, este acasă, liniștit, în Elveția, este mult mai bine, nesperat de bine”, a fost răspunsul mezinei Regelui Mihai. La finalul primei zile petrecute la Constanţa, Principesa Maria a fost invitatul de onoare al Şantierului Naval Constanța.