Principesa Irina va fi judecată, pe 14 iulie, pentru organizarea unor lupte ilegale de cocoși

Principesa Irina va fi judecată, pe 14 iulie, pentru organizarea unor lupte ilegale de cocoși

Procesul în care Irina Walker, cea de-a treia fiică a Regelui Mihai, va fi judecată pentru organizarea unor lupte de cocoși a fost amânat până pe 14 iulie, potrivit oregonlive.com.

La termenul de ieri, avocații celor două părți au solicitat amânarea procesului, judecătorul districtual Michael Mosman stabilind termenul de începe a procesului, care e programat să dureze cinci zile, pentru data de 14 iulie.

Potrivit procurorilor federali, Irina Walker şi soţul ei, John Wesley Walker, au organizat, în perioada aprilie 2012 - mai 2013, cel puţin zece lupte de cocoşi la ferma lor de lângă Irrigon, statul Oregon. Cei doi sunt acuzați și de conspiraţie în vederea încălcării legii protecţiei animalelor şi sponsorizarea sau prezentarea animalelor într-o afacere cu lupte de animale.

Potrivit unei înregistrări video realizate de anchetatori sub acoperire, Principesa Irina lucra la snack-bar, unde vindea bere şi taco (mâncare tradiţională mexicană) pentru participanții la luptele de cocoși. CITIȚI ȘI:

  • Luptele de cocoși organizate de Principesa Irina: Păsările erau DROGATE pentru a le crește agresivitatea
  • SCANDAL în CASA REGALĂ a României. Principesa Irina a fost ARESTATĂ în SUA. PLUS reacția Regelui Mihai | VIDEO
  • Principesa Irina, monitorizată de autorităţile americane printr-o brăţară electronică

Ne puteți urmări și pe Google News