PRINCIPELE Radu pregăteşte deja mormântul REGELUI MIHAI. Dezvăluirea aparţine protosinghelului CALIOPIE, călugărul care a fost avansat de ÎPS Calinic deşi A UCIS un om într-un grav accident de circulaţie

PRINCIPELE Radu pregăteşte deja mormântul REGELUI MIHAI. Dezvăluirea aparţine protosinghelului CALIOPIE, călugărul care a fost avansat de ÎPS Calinic deşi A UCIS un om într-un grav accident de circulaţie

Într-un interviu pentru jurnaluldearges.ro, protosinghelul Caliopie, mâna dreaptă a arhiepiscopului Argeşului, ÎPS Calinic, a vorbit în premieră despre scenariul înmormântării regelui Mihai, după ce principele Radu i-ar fi spus că “starea de sănătate a regelui este într-o continuă degradare”. Protosinghelul Caliopie se află el însuşi în centrul unei poveşti dramatice petrecute în urmă cu 18 ani, pe când era doar un simplu călugăr, şi care nu-i dă pace nici după atâta amar de ani, mai ales că rudele victimei sunt convinse că recenta sa avansarea (ca protosinghel) are legătură cu acel incident dramatic.

“Am vorbit chiar eu personal cu principele Radu care mi-a explicat că starea de sănătate a regelui este într-o continuă degradare. Adică posibilitățile fizice scad pe zi ce trece. El nu poate să estimeze în mod concret, pentru că nu poate să o facă, când va fi acest deznodământ. Dar semnalele nu sunt pozitive așa încât, din nefericire, anul acesta poate să se încheie și cu celălalt eveniment. Dacă nu anul acesta, atunci poate la începutul anului următor. Nu știm exact. Până la urmă, noi credem în Dumnezeu și Dumnezeu este cel care hotărăște. Este și de intuit treaba asta, având în vedere că regele nu a putut să participe la evenimentul major, ultim din viața femeii iubite și a mamei copiilor lui. Am convingerea că dacă ar fi putut cu adevărat să participe la acest eveniment, cu siguranță Regele Mihai participa.  (...) Noi avem comunicare cu Casa Regală, iar protocolul încheiat în 2009 s-a făcut cu Margareta. Regele Mihai a fost mult mai înainte, în vizită la Argeș, și de atunci a fost discutată această problemă direct la Curtea de Argeș, de Arhiepiscopul Calinic și de rege. Plănuirea s-a făcut la nivel suprem, iar punerea în aplicare, protocolul și desfășurarea lucrării a fost făcută de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului în relația cu Margareta și cu Principele Radu”, a declarat protosinghelul Caliopie pentru jurnaluldearges.ro

Tot Jurnalul de Argeş publica, în 2015, incredibila poveste a călugărului Caliopie, care a comis un grav accident de circulaţie în 1998, soldat cu moartea unui bărbat, tatăl a trei copii minori. La un moment dat se speculase chiar că la volan s-ar fi aflat chiar Înalt prea-sfiinţia sa Calinic şi că subordonatul Caliopie ar fi luat fapta asupra sa, motiv pentru care a şi fost ulterior avansat. Această ipoteză nu a putut fi însă demonstrată, deşi familia victimei este absolut convinsă că aşa au stat lucrurile.

“Eu m-am apărat în fața procurorului, în fața anchetatorului. Dumneavoastră știți foarte bine că în ziua de azi s-au schimbat legile în România, Codul Penal, Codul Rutier. Este foarte clar precizat unde este vina șoferului, unde este vina pietonului. S-a întâmplat efectiv în mijlocul șoselei, era întuneric. Persoana respectivă se afla în mijlocul șoselei, nu era pe trecerea de pietoni. Așa s-a și consemnat. (…)Problema a fost discutată cu duhovnicul meu. Se discută cu duhovnicul, nu cu alți oameni... Eu am fost judecat de instanța bisericească, iar hotărârea la care vă referiți prevede mai multe situații, printre care și aceea când preotul nu are o culpă. Noi avem o Permanență Eparhială care ia în discuție un caz sau altul, iar membrul Permanenței nu poate participa la ședința în care se discută situația care îl privește. În cazul meu s-a aprobat ca eu să nu fiu primit într-o treaptă superioară o perioadă de 17 ani. A fost o perioadă de penitență de 17 ani în care eu am rămas la aceeași treaptă. Nu ar trebui să discut prea mult despre acest subiect pentru că am fost implicat. Să spun lucruri împotriva mea?”, le-a povestit protosinghelul jurnaliştilor argeşeni, în 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News