Primul județ din România care reintroduce masca sanitară. E o zonă turistică foarte frecventată

Primul județ din România care reintroduce masca sanitară. E o zonă turistică foarte frecventată

Prefectul de Brașov a anunțat, luni, reintroducerea măștii sanitare în mai multe localități ale județului, pe fondul situației epidemiologice din teritoriu. Oficialul a oferit asigurări că măsurile care urmează a fi dezbătute și reintroduse din cauza răspândirii coronavirusului nu sunt adoptate „doar de dragul de a le adopta”, ci pentru că acestea vor da rezultate în lupta împotriva COVID-19.

Masca de protecție va fi din nou obligatorie în mai multe localități din județul Brașov, a anunțat, luni, prefectul Mihai Cătălin Văsii. Măsura se va aplica în zonele aglomerate și pe o rază de 100 de metri în jurul unităților de învățământ, a mai anunțat oficialul. Prefectul de Brașov a transmis că măsurile care vor fi adoptate sunt necesare pentru a lupta împotriva răspândirii coronavirusului.

Unde se reintroduce masca sanitară. Prefectul de Brașov a făcut anunțul!

„În această săptămână, voi propune Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă actualizarea zonelor cu potenţial de aglomerare din localităţile judeţului, declarate ca atare de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, zone în care purtarea măştii de protecţie este obligatorie şi, de asemenea, reinstituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie pe o rază de 100 de metri în jurul perimetrului exterior al unităţilor de învăţământ, dat fiind că începe şcoala”, a transmis prefectul de Brașov, Mihai Cătălin Văsii.

Oficialul a mai informat că în această săptămână va urma convocarea unei ședințe la care vor participa și reprezentanți ai Inspectoratului pe Poliţie Judeţean și ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi Poliţiei Locale pentru a dezbate reintroducerea acțiunilor de control în diverse spații, referitoare la purtarea măștii sanitare.

„Tot în această săptămână, cel mai probabil vineri, voi convoca o şedinţă cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi Poliţiei Locale, pentru a reitera necesitatea unor acţiuni riguroase de control al respectării măsurilor de protecţie sanitară”, a mai precizat prefectul de Brașov.

Măsurile restrictive sunt necesare. „Acestea vor da rezultate”

Cătălin Vasii a oferit asigurări că, în cazul măsurilor care se vor reimpune în teritoriu, este vorba despre limitarea răspândirii COVID-19. Prefectul a transmis că nu dorește reimpunerea restricțiilor care nu sunt necesare.

„Ce vă pot asigura este că atât eu, ca prefect, cât şi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă vom avea aceeaşi abordare echilibrată pe care o avem de la începutul pandemiei. Nu dorim să afectăm suplimentar cetăţenii şi agenţii economici, şi aşa încercaţi în ultimul an şi jumătate. Ne vom conforma, fireşte, actelor normative de la nivel central şi vom lua măsuri pe plan local numai după analize pertinente şi amănunţite. Nu vom adopta măsuri doar de dragul de a le adopta, ci având convingerea că acestea vor da rezultate. Altfel spus, vom lua măsuri care să ducă la îmbunătăţirea situaţiei, nu la agravarea sau perpetuarea acesteia”, a transmis prefectul Cătălin Văsii.

Oficialul a mai vorbit și despre importanța vaccinării populației. „Evident, noi nu depunem armele, ci vom continua campania de vaccinare şi în cele 13 centre de vaccinare deschise în judeţ, şi în cabinetele medicilor de familie, şi la agenţii economici care solicită vaccinarea angajaţilor, precum şi în cadrul unor evenimente. Vaccinarea este, alături, bineînţeles, de respectarea măsurilor de protecţie sanitară, cea mai eficientă cale de a opri răspândirea virusului”, a afirmat prefectul judeţului Braşov, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News