Nu cred că am să mă opresc aici cu amintirile despre întâmplările petrecute la ziarul „Tineretul liber”, pentru că am făcut subiecte interesante acolo, unele exclusivități care au primit aprecierea maximă a publicului. Pe vremea aceea – 1990-1999 – cititorii trimiteau saci de scrisori la redacție sau sunau imediat ce citeau articolele din ziar. Nu înjurau sau jigneau niciodată ziariștii, nici măcar atunci când aveau observații critice.

Astăzi, însă, vreau să vă povestesc de ce am ales să rămân, fie și fără salariu, la Tineretul liber, cum a dispărut un ziar cu tiraj și tradiție de pe piața media, dar și cum s-au reinventat jurnaliștii de atunci ca să nu facă compromisuri politice. Am să închei cu unul din cazurile tari de care s-a ocupat secția de Reporteri speciali a lui Sorin Ovidiu Bălan, din care făceam și eu parte: Accidentul misterios al unui avion, petrecut în Munții Retezat.

Membrii echipei din redacție sunt extrem de importanți pentru performanța ziarului

Așa cum am mai spus, la începutul anului 1991 existau trei mari cotidiane naționale: Adevărul (fostul Scânteia al PCR), România liberă (al FDUS) și Tineretul liber (fostul ziar Scânteia tineretului, cu al său uluitor supliment literar și artistic SLAST, coordonat de Ion Cristoiu) și un ziar al Bucureștiului, Libertatea, fosta Informația Bucureștiului. Toate se privatizaseră prin împărțirea acțiunilor către vechii angajați. În 1991 se cocea apariția unui alt ziar, deoarece în toamna lui 1990, Horia Alexandrescu plecase de la Tineretul liber, unde coordonase secția Sport, și urma să lanseze Curierul național.

Eu am rămas pe loc, la Tineretul liber, deși directorul general îmi spusese că încă nu mă angajează, în ciuda concursului câștigat pentru postul de reporter. Am considerat că o carieră în presă se construiește și cu sacrificii, că am norocul să învăț meseria la care am visat, dar care mi-a fost interzisă pentru că nu eram membră a Partidului Comunist. Apoi, mă îndrăgostisem de mulți dintre noi mei colegi ziariști. Cine i-a cunoscut pe Gabi Inoan, Ștefan Mitroi (redactorul șef), Sorin Ovidiu Bălan, Gabi Rusu, Val Bălănică, Laurențiu Olan, Emil Stanciu, Irina Prosan, George Ecliserescu, Florin Firică, Lucian Oprea, Vasile Căbulea, Ciprian Chirvasiu, Doina Diaconu, Liana Simion, Horia Barna, Cristian Oprea, dar și pe mulți alții pe care o să-i menționez în acest serial, știu de ce am ales să rămân alături de ei. Despre ultimul ziarist nominalizat trebuie să fac o mică reparație, fiindcă l-am uitat în primul episod al serialului. Cristian Oprea a fost și el unul dintre câștigătorii concursului la care am participat. Cristi s-a specializat pe Politic, sub „comanda” redactorului șef adjunct Aurel Perva, învățând și lucrând alături de un alt tânăr de 19 ani, cu aspirații de analist politic: Marius Stoian. Azi, lui Marius îi puteți citi blogul și cărțile, iar articolele lui Cristian Oprea au apărut în Evenimentul zilei, în perioada Cristoiu, iar acum le citiți în Cotidianul.

Revolta ziariștilor: Teancul de dolari a zburat în obrazul viitorului patron

Prima încercare de vânzare a ziarului l-a avut ca protagonist pe un controversat om de afaceri al momentului, Lucian Cornescu- Ring (foto). Directorul general și alți câțiva acționari majoritari hotărâseră tranzacția și încercau să-i convingă și pe ceilalți deținători de acțiuni să-i vândă lui Cornescu, motivând că, în ciuda celor 600.000 de exemplare tiraj ne paște falimentul. Noi, ziariștii sosiți în redacție după 1990, eram revoltați pentru că eram convinși că, după fenomenul Piața Universității și mineriade această tranzacție reprezenta o ingerință politică.

Totul a eșuat însă, într-o conferință de presă memorabilă. Probabil că unii dintre cititori își mai amintesc imaginile filmate și prezentate la televizor, când ziaristul Marius Stoian i-a luat din mână dolarii lui Lucian Cornescu Ring (venit să ne arate că are cu ce să plătească!) și i-a aruncat în față, spunându-i că nu poate cumpăra ca la piață un ziar liber. Marius, care nu era acționar, fiind doar de un an și ceva în redacție, avea susținerea redactorului șef de atunci, Aurel Perva.

Vânzarea a căzut, jurnaliștii de la Tineretul Liber refuzând să-și dea acțiunile

Inclusiv colegii de la România liberă și Adevărul, prezenți la conferința noastră, au aplaudat intervenția lui Marius Stoian și decizia acționarilor. Din păcate, prin 1992, când piața presei s-a îngroșat cu multe alte publicații și tirajele au scăzut, cheltuielile redacției nu mai puteau fi acoperite fără infuzie de capital.

Apariția Evenimentului zilei, cu al său tiraj de succes, a fost cel mai important factor. Ion Cristoiu transferase în redacția sa aproape o jumătate din redacția Tineretul liber până spre sfârșitul anului 1992. N-am plecat cu primul val, deși Sorin Ovidiu Bălan și alți foști colegi încercau să mă convingă să mă alătur echipei EVZ. De partea cealaltă erau colegii de la Tl, redactorul șef Aurel Perva care mă doreau lângă ei.

A venit, însă, ziua în care acționarii i-au vândut ziarul lui George Pădure, un apropiat al partidului lui Ion Iliescu. Se făcuse remarcat prin înființarea magazinului de electronice și electrocasnice GEPA. Era un magnat. Dar și un cal troian politic într-o lumea a presei libere. Atunci, însă, în primul an, era greu să te prinzi de intențiile noului patron care-ți promitea investiții și prosperitate. Când am văzut că patronul începe să scrie într-un anume fel în ziar și când ne-am trezit cu o listă de anchete comandate, am hotărât să plec la Evenimentul zilei.

George Pădure nu a fost în stare să facă nimic util cu Tineretul liber, chiar dacă a apelat la Ilie Șerbănescu și Ion Cristoiu. La un moment dat, cineva a schimbat strategia. Iar în anul 1996, ziarul a fost îngropat. Patronul de la GEPA l-a vândut lui Sorin Ovidiu Vîntu, care avea deja pregătite actele pentru un nou nume. SOV a ras Tineretul liber și a pus în locul lui „Curentul”, marcă achiziționată pe bani grei. Fosta redacție Tl, câtă a rămas după preluarea de către Pădure, s-a răspândit, așa cum v-am arătat mai sus. Sorin Ovidiu Vîntu deschidea drumul mogulilor către presă. Va rămâne în istoria jurnalismului de după 1989 ca fiind primul patron din sfera aceasta. SOV a construit în jurul unui ziar un întreg imperiu.

Reîntâlnirea de la cârciuma „La Copac” ne-a reamintit cum ziarul Tineretul liber a fost cumpărat de SOV

La sfârșitul lui decembrie 2011, 23 de foști jurnaliști de la Tineretul liber ne-am reunit într-o cârciumioară din centrul Bucureștilor, „La Copac”.

Ne-am revăzut, ca într- o ședință de redacție, după vreo 18 ani. Desigur, separat ne mai văzuserăm unii dintre noi, cei rămași în presă: ba la o conferință, ba colegi în aceeași redacție, ba „pe teren”, la documentare… Acum , însă, părea altceva! Ne era dor unii de alții și de tinerețea noastră, când simțeam că facem o presă liberă fiindcă nimeni nu ne cerea sau impunea subiecte. Până la un moment dat…

Am stat la taclale câteva ore, răscolind amintiri și aflând noutăți despre viața fiecăruia. În ciuda timpului trecut, aveam aceeași pasiune pentru presă ca în anii ’90.

Unde ne risipiserăm?

Sorin Preda, nepotul de frate a lui Marin Preda, publica de peste 17 ani articole în revista Formula As. Mi-a dat cartea pe care a scos-o în 2010, „Moromeții-ultimul capitol”. E un dialog cu toți ai lui despre universul real al lui Marin din Siliștea Gumești din care se ițesc personajele din roman așa cum erau ele de fapt. Sorin a descris aceeași lume și personaje ca și unchiul său, dar are o concluzie clară în carte: „Siliștenii nu mai sunt demult moromețieni!”.

Din păcate, Sorin Preda nu va mai putea să vadă și să comenteze cu studenții săi de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării noul film Moromeții, la care se lucrează acum. A murit brusc, în urma unui infact, în 2014, la vârsta de 63 de ani.

Marina Roman a fost mulțimulți ani, după plecarea de la Tl, în partea nevăzută a presei. Ca și Sorin Preda a ales să formeze jurnaliști și s-a angajat profesor la FJSC.

Cu Marian Constantinescu, unul din cei mai buni jurnaliști pe turism, am vorbit mult despre revista lui, „Trevel voiaj”. Așa vorbeam și pe vremuri despre Tineretul liber, despre cum vedeam noi rubricile, ce subiecte ar atrage, ce lucruri inovatoare să aducem în ziar ca să ne invidieze concurența.

Sorin Ovidiu Bălan a venit la întâlnirea cu noi direct de la Brăila. Împreună cu el și cu Ciprian Chirvasiu am făcut multe anchete și lucruri tari în primii ani de după ’90. Sorin ne uluia cu ușurința cu care dicta articolele direct dactilografei, ba în birou, ba la telefon, când eram împreună, în documentare pe teren. Echipa noastră de reporteri speciali dădea exclusivități peste exclusivități, iar bariere politice n-am avut când la conducerea ziarului era Ștefan Mitroi sau Aurel Perva.

Mihai Bogatu poate fi numit tăticul mediatic și chiar managerial al multor vedete de pe scena muzicală. Poartă în sertărașele memoriei sale multe amintiri din tinerețea Danielei Gyorfy, Mădălinei Manole, Mihaela Runceanu, Maria Radu… După ce a plecat de la Tineretul liber a muncit aproape două decenii la Casa de Cultură a Studenților.

Rodica Dârzu lucrează de ani de zile pentru trustul Ringier. Ea și Gabi Inoan au lansat revista Lumea femeilor. Rodica e la fel de frumoasă și delicată ca pe vremuri, când o târam prin căminele studentești, în căutarea unui reportaj de senzație.

Gabriela Dima, absolventă de drept și cu care umblam în documentare la Procuratură când aveam un caz mai complex, s-a făcut de ani buni astrolog. Își zice Minerva. E vedetă tv, mai cunoscută publicului decât atunci când scria anchete jurnalistice și câștigă mai bine de pe urma pasiunii ei pentru astrologie.

Emil Viciu, chitaristul de la „Sarmalele reci”, e neschimbat. Doar puțin grizonat. Era omul care ne făcea machete pentru ziar. Făcea parte din echipa lui Georgică Ecliserescu, secretar general de redacție, omul care își punea sufletul în toate. Cei pe care i-a format sau i-a ajutat să-și publice articolele în ziarele la care a lucrat cred că îi păstrează locușorul lui în minte și inimă.

Am lucrat cu Georgică mulți ani și mă bucur că i-am fost în primul rând prietenă. A murit în anul 2008, în urma unui cancer de pancreas. Ne-am amintit multe despre el la întâlnirea noastră din 2011.

Stelian Damov, angajat TVR, se războia cu șefii de atunci pe blog. Zicea că-i putred totul acolo. După niște ani, el a câștigat, ei au pierdut. Fotoreporterii noștri cei mai tari: Irina Prosan, Emil Plecan și Valeriu Tanasoff. Irina a fost și cea care a venit cu ideea să ne întâlnim și împreună am dat sfoară în țară. Așa ne-am adunat cei 23. Eram foști colegi la defunctul cotidian Tineretul liber, primul ziar național care a fost „omorât” cu influență politică.

Enigmele prăbușirii unui avion Il-18 în Munții Retezat

Prima știre importantă care ne-a parvenit în dimineața de 14 august 1991 a fost prăbușirea unui avion românesc, Il-18, care efectua un zbor București-Timișoara. Accidentul se petrecuse în noaptea de 13 spre 14 august. La bord era un echipaj de nouă oameni. Nu au fost supraviețuitori. Gabi Inoan și Sorin Ovidiu Bălan ne-au adunat și au făcut planul de bătaie pentru ancheta jurnalistică. Fiecare dintre reporteri trebuia să aducem informații dintr-o zonă. Era un subiect complex, pe care l-am tratat în ziar mai multe zile.

Episodul cel mai interesant a fost atunci când am demontat o teorie a anchetatorilor. Ei susțineau că prăbușirea a avut loc din cauza condițiilor meteo neadecvate. Martorii din zonă ne spuseseră că vremea a fost bună în acea noapte fatidică. Îmi amintesc că Gabi Inoan a venit cu ideea să cerem de la Institutul de Meteorologie rapoartele, iar Sorin Bălan s-a ocupat personal ca să afle informații corecte. În noaptea respectivă, în zona Munților Retezat nu se înregistraseră fenomene atmosferice deosebite, a reieșit din documentele INMH. Atunci, anchetatorii au invocat o defecțiune a aparatului. După circa un an, însă, au ajuns la concluzia că de vină nu a fost o defecțiune tehnică, ci lipsa totală de orientare a echipajului, care calculase eronat timpii parțiali de parcurs pe tronsonul Otopeni-Deva.

Ancheta, efectuată de Procuratura Judeţului Hunedoara şi de Departamentul Aviaţiei Civile, a arătat că vinovat pentru producerea accidentului a fost pilotul Ioan Berenghi și echipajul, căci s-au abătut de la traseu și au interpretat greşit comunicarea turnului de control. Știu că familia pilotului a făcut tot felul de demersuri și contestații și că nici după 26 de ani nu se știe clar ce s-a petrecut atunci în Munții Retezat, când către turnul de control s-a transmis un ultim mesaj ciudat.

Îmi amintesc că au existat și două ipoteze șocante. Una susținea că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer lansată dintr-una din unitățile militare din zonă. Cea de-a doua ipoteză, intens mediatizată și comentată, aparținea unor specialiști ufologi, care au încercat să demonstreze prin mărturii ale oamenilor din zonă că echipajul a întâlnit niște OZNuri care au făcut ca reperele de navigație să fie date peste cap, iar avionul să coboare și să se izbească de munte.