Primele inițiative organizaționale mondiale contra drogurilor. Au trecut aproape trei decenii și jumătate până când să se ajungă la un acord mondial de luptă contra a tot ceea ce înseamnă drogurile.

Primele inițiative organizaționale mondiale contra drogurilor. Au trecut aproape trei decenii și jumătate până când să se ajungă la un acord mondial de luptă contra a ceea ce înseamnă drogurile.

În urma celor ”două războaie ale opiului”, la inițiativa guvernului Statelor Unite ale Americii, la Shanghai, în anul 1900 s-a desfășurat prima Conferință Internațională asupra Stupefiantelor, la care au luat parte 13 state ale căror interese politice erau legate de problemele Orientului. La această conferință, au fost adoptate 9 rezoluții, dar care nu aveau clauză de obligativitate. Această conferință reprezintă actul de naștere al problemei drogurilor ca o chestiune de drept internațional.

Drogurile - primii pași spre reglementarea combaterii

Totuși, Conferința a avut un rol benefic, în 1906, China a interzis cultivarea macului opiaceu. Totodată, în Filipine a fost interzisă ultilizarea opiului în alte scopuri decât cele medicale.

Următorul pas este reprezentat de semnarea de către 12 state la Haga, la 23 ianuarie 1912, a ”Convenției internaționale privind stupefiantele”.

Această convenție prevedea adoptarea unor legi naționale care să reglementeze producerea, distribuirea și utilizarea opiului brut în conformitate cu un cadru de înregistrare, obținere a unei licențe. Unicul scop de utilizare a fost convenit să fie procedura medicală și tot ceea ce are legătură legitimă cu aceasta.

Convenția urma să intre în vigoare la 31 decembrie 1914, dar din cauza izbucnirii primului război mondial, ea a produs efecte după semnarea la  28 iunie 1919 a Tratatului de la Versailles.

Ce s-a întâmplat în perioada 1925-1945

În 1925, s-a semnat la Geneva, la 19 februarie, Convenția și Protocolul Conferinței asupra Opiului (II). România a ratificat Convenția, prin Decretul  nr.1578/ 5 iunie 1928.

Reprimarea traficului ilicit de droguri s-a reglementat tot printr-o Convenție, semnată la Geneva, la 26 iunie 1936. România a ratificat această Convenție prin Decretul-lege nr. 169/ 27 mai 1938.

Înființarea în 1945 a Organizației Națiunilor Unite, ca urmare a încheierii celui de-al doilea război mondial, se dorea a fi o încercare de a înlătura toți acei factori care contribuiseră la eșecul inițiativei wilsoniene. Organizația Națiunilor Unite dispune de o structură de organisme interne. Statele Unite, Rusia și China sunt superputeri care dețin un drept de veto în cadrul ONU. Cel mai important factor de decizie este Consiliul de Securitate, care este ajutat de Secretariatul General, de Comitetul Economic și Social.

Stupefiantele și activitatea ONU 1945-1949

Organizația Națiunilor Unite a considerat că trebuie să preia moștenirea instituțională a Societății Națiunilor și în domeniul luptei împotriva flagelului drogurilor. Drept consecință, s-a reușit crearea Comisiei pentru Stupefiante în februarie 1946, care funcționa în subordinea Comitetului Economic și Social. La această Comisie au aderat 15 membri, numărul crescând până la 21 (1961) și 30 membri (1973).

La 11 decembrie 1946 s-a semnat ”Protocolul „1946” la Lake Success, prevăzând unele amendamente la legislația deja existentă.

La 19 noiembrie 1948, a fost semnat ”Protocolul de la Paris”. Acesta a intrat în vigoare la 1 decembrie 1949, oferind cadrul legal Organizației Mondiale a Sănătății să controleze internațional orice substanță față de care există certitudinea că provoacă dependența.

Sursa foto: Ziarul Prahova