Primele dovezi oficiale în cazul de la Caracal. „Gura Alexandrei a fost lipită cu scotch!”
- Lucian Ionescu
- 28 iulie 2019, 12:22
Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, fata ucisă cu bestialitate la Caracal, a afirmat, duminică dimineaţă, că medicii au confirmat că mai multe fire de păr găsite în mașina suspectului aparțin fetei.
„Există primele rezultate. S-au găsit probe de ADN care corespund Alexandrei în mașina acestui nenorocit, fire de păr și scotch-ul cu care i-a fost lipită gura. Prin urmare, există șanse mari ca celelalte probe să vină, probabil diseară, așa am înțeles eu. Faptul că se confirmă că ea a fost în mașina acestui monstru e un lucru care pe mine mă doare foarte mult", a spus Cumpănașu.
Reamintim că Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut miercuri, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”.
De atunci, Alexandra nu a mai fost văzută. Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla.
Abia după 19 ore, anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului care este suspectat de crimă. Acesta a declarat că nu o cunoaște pe Alexandra Măceșanu și neagă acuzațiile aduse, potrivit dcnews.ro