În ciuda tendinței crescânde de a renunța la oraș în favoarea satului, unele regiuni rămân nepopulate și se confruntă cu amenințarea dispariției. Un exemplu în acest sens este Toscana, unde autoritățile au propus soluții pentru a contracara fenomenul.
Cu toții ne-am visat măcar o dată în viață trăind pe dealurile Toscanei, recunoscută ca una dintre cele mai frumoase regiuni ale Italiei. Acum ai posibilitatea să primești până la 30.000 de euro pentru a te stabili aici.
Bani pentru a te muta în Toscana
Ca urmare, numărul celor care se mută în oraș în căutarea locurilor de muncă crește, în timp ce locuințele din comunitățile mici rămân părăsite, iar economia înregistrează un declin fără precedent.
În Toscana, autoritățile au adoptat o măsură prin care acordă compensații persoanelor care optează să se mute în comunitățile afectate de declinul demografic.
Dar, pentur asta trebuie îndeplinite și anumite condiții.
Prin noul program numit „Rezidență în munți 2024”, aplicanții pot obține între 10.000 și 30.000 de euro pentru achiziționarea unei locuințe.
Cerința este ca aceasta să fie situată într-un oraș de munte cu mai puțin de 5.000 de locuitori, dintre care 119 se află în Toscana.
Cu ce contribuție financiară trebuie să vină cei interesați
O altă cerință din program este ca finanțarea să nu depășească 50% din totalul costurilor de achiziționare și renovare a proprietății.
„Munții Toscanei sunt teritorii de o frumusețe unică, cu sate care trebuie redescoperite și care, cu toate acestea, suferă de depopulare.
Decizia de a locui într-una dintre aceste comune este, prin urmare, o provocare și o oportunitate, în special pentru tineri, și șansa unei noi alegeri de viață”, a spus Stefania Saccardi, vicepreședinte regional al regiunii Toscana.
Condițiile de îndeplinit pentru a te muta în Toscana
Persoanele interesate de această oportunitate trebuie să fie cetățeni italieni, cetățeni ai altui stat membru al Uniunii Europene sau cetățeni din afara UE care au un permis de ședere valabil pentru cel puțin zece ani.
Totodată, solicitanții trebuie să fie înregistrați ca rezidenți într-un oraș italian, dar să nu locuiască într-o comunitate montană, conform categoriei definite de Institutul Național Italian de Statistică.
Solicitările trebuie să fie completate utilizând formularul disponibil pe site-ul regiunii Toscana și trebuie trimise până la data de 27 iulie, ora 13.00, potrivit euronews.com.