Funcţionarii municipali din New York vor fi obligaţi să se vaccineze împotriva COVID-19 sau să se testeze în fiecare săptămână.
Primarul oraşului New York, Bill de Blasio (foto), le va solicita funcţionarilor municipali să se vaccineze împotriva COVID-19. În caz contrar, dacă nu vor accepta, aceștia vor fi obligați să se testeze o dată pe săptămână, după cum relatează AFP. Măsura, care va intra în vigoare la 13 septembrie, vizează peste 300.000 de persoane, printre care poliţişti, pompieri şi profesori.
„Obiectivul este acela de a proteja oamenii, a spus primarul de Blasio, într-o conferinţă de presă.
La New York, 59% dintre locuitori au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19. Se pare, însă, că ritmul vaccinărilor a încetinit, iar autoritățile se tem că situația se va înrăutăți odată cu înmulțirii cazurilor de infectare cu virusul Delta.
La nivel naţional, doar 57% dintre americani au primit cel puţin o doză de vaccin, iar 49% sunt complet vaccinaţi.
În prezent, varianta Delta reprezintă peste 89% din contaminările cu coronavirus care au fost depistate în Statele Unite în ultimele luni.
Varianta Delta devine majoritară în lume
Informațiile provenite de la filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi de la Centrul European de Prevenţia şi Controlul Bolilor, arată că, în perioada 28 iunie – 11 iulie, varianta Delta era dominantă – în 19 dintre cele 28 de ţări care secvenţiază în mod suficient. În aceste ţări, varianta indiană era prezentă în proporţie de 68.3%, depășind varianta britanică (alfa), prezentă în proporţie de 22,3%.
Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut săptămânal, în ultima lună, în Europa la toate categoriile de vârstă. La categoria de vârstă 15-24 de ani creșterea este de cinci ori în ultima lună.