Primarul municipiului Târgu Mureș, reținut de DNA
- Mădălina Sfrijan
- 10 decembrie 2024, 09:36
Primarul UDMR al municipiului Târgu Mureș a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Soos Zoltan a fost audiat timp de mai multe ore într-un dosar privind angajările din Primărie. În cursul zilei de marți, acesta va fi prezentat în fața instanței, urmând să fie pronunțată o decizie în acest sens. Edilul local a vorbit despre acest dosar încă din 2023.
Primarul orașului Târgu Mureș, reținut
Instanța urmează să decidă care măsura aplicată în cazul edilului. Acesta ar putea fi eliberat sau reținut pentru 30 de zile. De asemenea, există și varianta plasării sale sub control judiciar.
Anul trecut, Soos Zoltan a anunțat că este cercetat de procurorii DNA din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş.
Faptele din dosar au legătură cu angajările din administrația locală.
Ce spunea edilul
În perioada respectivă, edilul vorbea despre „presiuni şi jocurile politice” și menționa că se confruntă cu ele „la ordinea zilei”.
„Ştiam din 2020 că mandatul de primar nu va fi unul uşor. Însă, mi-am asumat acest lucru, atunci când am depus jurământul şi am decis să vă reprezint cu cinste. Presiunile şi jocurile politice sunt la ordinea zilei şi pentru că am promis mereu transparenţă, vă comunic faptul că în cursul zilei de 30 mai, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş mi-au adus la cunoştinţă faptul că sunt cercetat într-un dosar cu privire la statutul oficial al unor angajaţi din cadrul Primăriei Târgu Mureş”, preciza acesta.
Probleme la Primăria Târgu Mureș
Soos Zoltan anunța atunci că va colabora cu instituțiile statului pentru soluționarea problemei.
„Faţă de cele ce mi s-au adus la cunoştinţă, manifest cooperare, transparenţă şi sunt convins că instituţiile statului îşi vor îndeplini mod onest atribuţiile de serviciu, fără a se lăsa conduse de intrigi politice sau de altă natură", mai spunea primarul.
În ultimele ore, acesta a fost audiat la sediul Direcției Naționale Anticorupție.