Primarii din Cluj-Napoca și Turnu Severin, alături de PMP. Emil Boc: Mișcarea Populară poate lua peste 10% pe 25 mai
- Departamentul Politic
- 23 mai 2014, 18:45
Surpriză pe final de campanie: joi la Cluj-Napoca, primarul Emil Boc s-a aflat pentru prima oară la un eveniment electoral al Partidului Mișcarea Populară.
Vorbindu-le membrilor PMP despre votul din 25 mai, Emil Boc s-a arătat convins că PMP va scoate un scor bun în alegeri: “Este botezul focului, iar eu sunt convins că va fi o reuşită electorală, un rezultat de două cifre. Acest lucru arată sondajele şi sunt convins că se va concretiza”.
Emil Boc le-a vorbit de asemenea celor prezenți despre importanța mobilizării la vot și a atras atenția că jumătate din munca de campanie se poate pierde dacă ziua votului nu este bine organizată. El a reafirmat că a fost și va fi în continuare un partener al președintelui Traian Băsescu, împreună cu care a trecut România prin criză și a adus-o la linia de plutire.
Primarul Clujului a apreciat prezența pe lista Mișcării Populare a lui Siegfried Mureșan, despre care a spus că ocupă un loc “perfect eligibil”, locul 2: “M-aș fi bucurat să văd și pe lista altor partide oameni atât de bine pregătiți ca domnul Siegfried Mureșan”, a adăugat Emil Boc. Primarul Clujul a spus că are încredere că Siegfried Mureșan se va ține de promisiunea de a deschide la Cluj-Napoca un cabinet europarlamentar după ce va fi ales în Parlamentul European.
Alături de Emil Boc au participat la evenimentul PMP președintele Mișcării Populare Eugen Tomac, eurocandidatul PMP Siegfried Mureșan și deputatul PMP de Cluj Adrian Gurzău.
Tot joi, primarul de Turnu Severin Constantin Gherghe, membru PDL, s-a înscris în Fundația Mișcarea Populară. Înscrierea a fost anunțată într-o conferință de presă în Capitală la care au participat deputatul PMP Elena Udrea, fostul ministru de Externe și consilier prezidențial Cristian Diaconescu, precum și președintele Fundației Mișcarea Populară Marian Preda.
Elena Udrea a spus despre Constantin Gherghe că e un “primar foarte gospodar” și că venirea lui în Fundația Mișcarea Populară e un câștig pentru Fundație, dar și pentru partid: „E normal ca domnul Gherghe să fie alături de noi. El reprezintă opoziția într-un județ aflat la cheremul unui baron local PSD. Am colaborat bine cu domnul primar când eram ministru al Dezvoltării și știu că cetățenii din Turnu Severin au avut de câștigat de pe urma proiectelor dezvoltate în municipiu”, a încheiat Elena Udrea.