Primăria Timișoara își face „rețea de spioni” pensionari
- Georgeta Petrovici
- 1 decembrie 2014, 00:00
Bătrânii care acceptă să depună reclamații legate de neregulile constatate, vor beneficia de o reducere a impozitelor. Propunerea aparține unui consilier local, care s-a inspirit de la francezi.
Timișoara e unul din cele mai murdare orașe, în care regulile de urbanism sau conduită nu sunt respectate aproape de loc. Oamenii aruncă gunoiul pe unde apucă, firmele care sparg asfaltul pentru diverse lucrări nu repară la loc, se montează termopane pe clădiri istorice. Astea sunt doar câteva exemple, susțin autoritățile locale, care au însă și o scuză: toate se întâmplă și pentru că inspectorii municipalității, trei la număr, nu pot face față volumului imens de muncă pe care îl presupune patrularea prin întreg orașul, pentru constatarea problemelor. Un consilier local independent a avut ideea salvatoare: pensionarii „în putere” să fie trimiși prin oraș, într-o „activitate de urmărire”, iar apoi să depună reclamații la Primărie. Nistor Geană și-a lansat propunerea la ședința de Consiliu de la finele săptămânii. „Propun să se facă o activitate de urmărire în Timișoara folosind o parte a pensionarilor. În multe țări civilizate, chiar și în Franța, pensionarii sunt folosiți pentru asta. Ar trebui ca, în viitorul apropiat, acești pensionari să fie implicați direct în a sesiza tot ce se face rău în Timișoara”, a cerut Geană. El a studiat exemplul francez și s-a inspirat în propunerea prezentată colegilor de Consiliu și primarului Nicolae Robu. O decizie se va lua în curând. Pensionarilor „spioni” li se va scuti o parte din impozit. Geană s-a gândit și cum vor sesiza aceștia.
„N-au niciun fel de problemă să se răzbune”
„Cei care n-au activitate, ar putea să participe la sesizarea tuturor acestor nereguli, care se întâmplă pe teritoriul municipiului, fără să fie plătiți, voluntar. Pot să sesizeze prin telefoane, prin mesaje sau pe Internet, orice situație anormală care se întâmplă într-o anumită zonă, urmând ca Primăria să ia măsurile de cuviință, prin direcțiile pe care le are”, a detaliat Geană. Plata reclamagiilor va consta în reducerea impozitului: „Ca să poți să stimulezi totuşi această activitate - că eu sunt convins că pensionarii n-au niciun fel de probleme să se răzbune pe cineva, deci ei chiar pot să participe - poate să existe o situație în care, de exemplu, să li se reducă la jumătate impozitul”.