Primăria Capitalei în colaps? Firea, preocupată procentual de bugetul Bucureștilor
- Catalin Dumitrescu
- 26 iunie 2019, 14:06
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, referitor la proiectul de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB privind diminuarea bugetului municipiului Bucureşti pe anul 2019 cu 608 milioane lei, că nu s-au pus în pericol serviciile publice, furnizarea agentului termic sau transportul public în comun.
"În ceea ce priveşte rectificarea bugetului Capitalei, acesta a ţinut cont strict de alcătuirea bugetului de stat pe anul curent. Aşa cum am anunţat din lunile ianuarie şi februarie, bugetul Capitalei a fost diminuat de Ministerul de Finanţe cu 25 de procente, prin urmare cheltuielile Primăriei Capitalei, inclusiv a subordonatelor, au trebuit să fie reduse, nu la fiecare cu acest procent, dar a trebuit realizată o prioritizare a cheltuielilor. Principala preocupare (...) este continuitatea serviciilor publice către bucureşteni, sub nicio formă nu s-au făcut tăieri, rectificări negative pentru transportul public în comun, pentru termoficare, spitale, consolidări. (...) Nu s-au pus în pericol serviciile publice pentru cetăţeni, furnizarea agentului termic, transportul public în comun, cele 19 spitale pe care le avem în administrare, consolidările", a spus Firea, miercuri, la şedinţa CGMB.
Ea a afirmat că toate ştirile care au apărut în această perioadă care vorbeau despre posibile tăieri, rectificări negative la şcoli, la spitale, consolidări, transport public în comun sau iluminat sunt "neadevărate".
"Bugetul sănătăţii, al ASSMB, creşte cu 51 milioane de lei, bugetul pentru subvenţia pentru termoficare creşte cu 162 milioane lei şi sunt şi alte creşteri semnificative. Este adevărat, a trebuit să prioritizăm cheltuielile pentru celelalte instituţii, dar sub nicio formă cele care ar bloca oraşul, în sensul bunei funcţionări în ceea ce priveşte toate serviciile de utilitate publică. Vă aduc la cunoştinţă un demers pe care l-am făcut în mai multe întâlniri pe care le-am avut atât la Guvern, cât şi la Ministerul de Finanţe şi anume solicitarea expresă a Primăriei Capitalei ca la rectificarea de buget de la finalul lunii iulie care va fi aplicabilă din august bugetul Primăriei Capitalei să fie rectificat pozitiv cu suma de 800 de milioane lei. Nu cerem să ni se facă un avantaj, nu cerem bani (...) din ţară care să vină spre Capitală. Sunt banii noştri, bugetul Capitalei e alimentat 92% din impozitul pe venit colectat pe raza municipiului Bucureşti", a spus Firea.
Ea a menţionat că Municipalitatea nu face altceva decât să solicite Ministerului de Finanţe să îi transmită suma cuvenită prin Legea bugetului de stat şi bucureştenii să fie trataţi în mod egal cu ceilalţi cetăţeni din întreaga ţară, iar suma încasată în acest an să nu fie mai mică decât cea primită anul trecut.
"Această regulă s-a stabilit pentru toate UAT-urile şi nu văd de ce Primăria Capitalei ar face excepţie negativă de la această decizie şi mai mult decât o decizie politică, e o hotărâre, e o lege, Legea bugetului de stat", a subliniat Firea.
În ceea ce priveşte sumele rectificate negativ, Firea a menţionat că ele s-au calculat doar în funcţie de stadiul acelor proiecte. "Dacă se va înregistra pentru un proiect un progres, putem veni în faţa dumneavoastră, şi aşa e şi normal, cu o rectificare pozitivă luna viitoare sau peste două luni, în funcţie de derularea acestora", a declarat edilul.
Consilierul general al PNL Ciprian Ciucu, a spus, într-o declaraţie făcută înainte să înceapă şedinţa CGMB, că prevede că spre sfârşitul anului Primăria "va ajunge în incapacitate de plată".
"Aşa cum arată acum bugetul, Primăria nu va avea bani ca să îşi finalizeze investiţiile, nici măcar să-şi susţină cheltuielile. Motivul este şi faptul că doamna primar a crescut foarte mult aparatul Primăriei în ultimii ani, a primit o primărie cu 55 entităţi şi a dus-o, împreună cu cele 20 şi ceva de companii şi alte administraţii pe care le-a înfiinţat, a dus-o undeva la 95, deci aproape a dublat numărul de instituţii (...) Evident şi faptul că Guvernul dă mai puţini bani afectează bugetul Bucureştiului", a adăugat Ciucu.