Din cuprinsul articolului
Unul dintre cele mai mari bulevarde ale Berlinului, care leagă Poarta Brandenburg de Coloana Victoriei, poartă denumirea de 17 Iunie.
El aminteşte de revolta populară est-germană din 1953, în timpul căreia peste 50 de oameni au fost ucişi de Armata Roşie şi de poliţia RDG-istă.
Revolta a izbucnit după ce regimul condus de liderul comunist Walter Ulbricht a anunţat ridicarea cu 10% a normei de muncă.
Mii de muncitori constructori est-berlinezi au protestat contra măsurilor guvernului, intrînd în grevă. Erau muncitorii de pe şantierul de construcţie a Aleii Stalin (rebotezată Karl Marx) din centrul capitalei est-germane.
Citește și Prostia comunistă la Costinești - 1986
Protestele s-au extins. Greviştilor li s-au alăturat alţi muncitori, cerând alegeri libere şi schimbarea regimului politic.
Un milion de protestatari
În faţa fostului „sediu al ministerelor” din RDG s-au adunat mii de demonstranţi.
Despre manifestaţiile din Berlin auziseră cetăţenii est-germani prin intermediul posturilor occidentale de radio.
În urma acestor informaţii au avut loc demonstraţii de protest în peste 700 de localităţi est-germane la care au participat circa un milion de oameni.
Reacţia timidă a regimului lui Walter Ulbricht a determinat intervenţia trupelor sovietice care, acţionând ca formă de ajutor pentru trupele est-germane, au înăbuşit protestul.
Pentru întreaga RDG, numărul victimelor s-a estimat la aproximativ 500 de morţi, iar cel al arestărilor şi al deportărilor (cel mai adesea în lagăre sovietice) la circa 25 000.
Justiţia RDG-ista a condamnat la moarte 20 de persoane.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
