Evenimentul Zilei > Actualitate > Prima PLĂTICĂ. Poveste cu un ŞEF TÂMPIT. Reporter de Cursă Lungă
Prima PLĂTICĂ. Poveste cu un ŞEF TÂMPIT. Reporter de Cursă Lungă

Prima PLĂTICĂ. Poveste cu un ŞEF TÂMPIT. Reporter de Cursă Lungă

Primul meu job, pe vremea lu' Ceaşcă, din 1988, a fost de mecanic de motopompă, pe rampa de benzină a Depozitului 1 Chimpex, din spatele gării din Constanţa

Cu atestat luat de la pompierii militari după un examen serios, cum numai pe atunci se făcea. Mai pe scurt: pompier. Am pierdut hârtia aia, odată cu buletinu', prin '94. N-am frecat menta prea mult pe acolo, că precis sfârşeam la puşcărie, că se fura benzină în draci. Culmea e că ăla care m-a dat afară mi-a făcut un bine. Era unu' , Plătică, proaspăt subinginer de construcţii hidrotehnice, cu fo patru ani mai mare ca mine, care, nu'ş cu ce pilă, ajunsese şeful Formaţiei Civile de Pompieri, în locul altuia, nea Pleşa, care era în ultimul hal de alcoolic. Se lucra în trei schimburi: două zile dimneaţa, două dupăamiaza şi alte două noaptea, plus o zi liberă, că aşa era modelu' weekend-ului comunist. Io îmi aranjasem cu şeful depozitului, un inginer super de treabă, să merg la serviciu trei zile dimineaţa şi trei noaptea, că dupăamiaza învăţam pentru facultate.

Se mai întâmplă şi ca proştii să termine o facultate

Într-o zi mă trezesc cu Plătică pe cap, în timp ce trebăluiam la o staţie de pompare. Mă ia, direct, că de ce am io program preferenţial şi nu muncesc ca toată lumea, în turele fixate de conducerea întreprinderii. I-am zis, naiv, cum mă ştiţi, că fac meditaţii, să fac şi io studii superioare. Ăla, arogant, se uită cu scârbă la mine, bietu' pompieraş, angajat de fo trei luni, şi-mi zice: „Bă, tu crezi că la facultate merg toţi proştii?”. Cu obrăznicia şi nonşalanţa vârstei, răspunsul mi-a ieşit pe gură instantaneu: „Da', dom' Plătică, unii o mai şi termină!”. L-am atins fix în paralaxa amorului propriu. La scurtă vreme m-a dat afară, că m-a prins cu ţigări şi chibrituri, în buzunar, pe rampa de benzină. Pe articolul 400, care prevedea limpede că acest lucru nu era permis. Şi pe care toată lumea îl ignora. Singurul dintre pompierii controlaţi am fost io. Mi-a făcut raport să mă dea afară cu art. 131. lit.i. Adică, „indisciplină”, o piatră de moară în cartea de muncă a oricărui om, pe vremea aceea. Noroc că, fiind băiat deştept, am făcut apel la directorul general al super-întreprinderii Chimpex şi ăla, la rându-i, o minte luminată, a aprobat schimbarea încadrării de la art. 131, lit. i, la art. 121, care însemna „lichidare la cerere”, că pe vremea aia cuvântul demisie era prohibit.

Minciogul cu „plătici”

Ajuns acasă, i-am povestit mamei tărăşenia. Tata, auzind istoria, mi-a spus unul din puţinele lucruri deştepte pe care le reţin de la el: „Auzi, vezi că, în viaţa ta, oriunde vei merge, vei da, peste tot, de câte o «Plătică d-asta»”. A avut dreptate, din păcate. Am la plătici în minciogul vieţii mele, de-mi iese de-o saramură pentru un pluton de infanterie nemâncat de trei zile. Da' ce să fac, sunt pofticios.
P.S. În poza cu mine, de acum un sfert de veac, e o altfel de „captură” piscicolă. Cre' că e făcută la fosta crâşmă de lux Odobeşti, de pe Calea Moşilor şi pe ea o chema Maria. Da' nu bag mâna în foc.