Prima bursă Alex. Leo Șerban se acordă anul acesta

Prima bursă Alex. Leo Șerban se acordă anul acesta

Producătorul Bobby Păunescu și Festivalul Internațional de Film Transilvania, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din New York și Film Society of Lincoln Center vor acorda, începând cu acest an, Bursa Alex. Leo Șerban, onorând astfel memoria unui profesionist desăvârșit.

Beneficiarul bursei va fi un tânăr sub 35 de ani care s-a evidențiat până acum în zona de jurnalism și/sau cronică de film. Bursa Alex. Leo Șerban constă în oferirea unui sejur de perfecționare profesională la New York și acoperă cheltuieli legate de deplasare, cazare și per diem pentru o perioadă de trei luni. Rezidența va debuta la sfârșitul lunii septembrie 2012, o dată cu ediția semicentenară a Festivalul de Film de la New York, și se va încheia în luna decembrie, cu ocazia celei de-a VII-a ediții a Festivalul de Film Românesc organizat de ICRNY și găzduit de Lincoln Center. Pe lângă participarea la aceste două festivaluri, bursa oferă, prin intermediul Lincoln Center și ICRNY, acces la resurse de specialitate, întâlniri profesionale cu reprezentanți din industrie și la o serie de alte evenimente cinematografice. Bursierul va trebui să relateze periodic despre evenimentele la care participă, articolele sale fiind publicate într-o revistă din țară, print sau online, și va fi stagiar în echipa ICR New York care pregătește Festivalul Filmului Românesc de la Lincoln Center. Un juriu de experți format din criticul de film Magda Mihăilescu, prof. univ. dr. Sorin Botoșeneanu (decanul Facultății de Film din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” din București) și dr. Andrei Gorzo (critic de film, cercetător în cadrul U.N.A.T.C.) a alcătuit lista finaliștilor. Aceștia sunt: Florentina Ciuverca, Cristi Luca, Lucian Maier, Cătălin Olaru, Andrei Rus și Irina Trocan.

Ne puteți urmări și pe Google News