Un ultranaţionalist, creştin „fierbinte”, fost bodyguard şi anticar vrea să se mute de la periferie în Palatul Cotroceni mizând pe un nume cu rezonanţă.Marian Bătăiosu a trecut de 40 de ani şi n-a plecat niciodată din România.

 Locuieşte cu mama sa, în casa părintească, întrun cartier bucureştean urât, nu e căsătorit şi îngrijeşte un câine maidanez, o căţea, botezată „Fetiţa”. Marian Bătăiosu vrea să fie preşedintele României. Şi-a anunţat deja candidatura, într-o conferinţă de presă nefericită la care n-au participat decât o mână de prieteni şi vreo doi „agitatori” veniţi „să facă băşcălie”.

Pentru că e un idealist radical, nu s-a descurajat. A început să strângă semnături, îl ajută nişte organizaţii creştine, şi e sigur că va intra în „cursa” pentru Cotroceni, şi că aşa, venit de nicăieri, va câştiga.

Între Diogene şi blogging

Marian Bătăiosu e catalogat, rapid şi des, „cam ciudat”. Lumea nu are răbdare să-l asculte, iar el face slalom printre idei prea generoase pentru a nu fi privit cu suspiciune. Vorbeşte, în parabole, despre patriotism şi onoare, în cuvinte care iau foc brusc, zgomotos, ca date cu benzină. Gânditorul său preferat e Diogene din butoi. Ca şi filosoful grec, Bătăiosu e excesiv de onest şi trăieşte cu puţin. Crede sincer că „Don Quijote era singurul om sănătos într-o lume bolnavă”. Se regăseşte în „cavalerul tristei figuri” şi e gata să spulbere toate morile de vânt din politică. Sloganul său electoral este: „Eu sunt Bătăiosu, un luptător!”.

Marian are un curriculum vitae în care s-au înghesuit meserii rezervate, de regulă, marginalilor. A fost lăcătuş, mecanic de întreţinere la o fabrică de pâine, a sondat opinia publică, a trasat grafica la o revistă pentru pasionaţii de astrologie, a fost secretar la Societatea Culturală „Getica”, bodyguard, anticar şi web-designer. „Criza asta” l-a prins „ca pe toţi românii, cu pantalonii în vine”.

Acum e nevoit să trăiască din ceva destul de obscur: „Amenajări interioare, mă rog...”. Pentru că are destul timp liber, Marian Bătăiosu este şi blogger (îl găsiţi la www.bataiosu. wordpress.com). Candidatura la preşedinţie a anunţat-o, în mod simbolic, de Ziua Bloggerilor Bucureşteni, la sfârşitul lunii mai. A întâmpinat dificultăţi cu locul, Casa de Cultură a Studenţilor. Până la urmă s-a ţinut la etajul 1, în sala 8: „M-au mutat, mi-au făcut probleme. Nu ştiu de ce nu a venit mai multă lume, poate şi ploaia...”.

Cum arată Dumnezeu

Marian Bătăiosu nu se teme de piedici, pentru că e în el ceva de nezdruncinat. Credinţa. În adolescenţă a fost ateu, apoi, după ce a intrat la facultate, la Tehnologia Construcţiilor de Maşini, s-a apropiat din ce în ce mai mult de Dumnezeu până când într-o zi i s-a întâmplat un miracol: a simţit cum sufletul îi iese din trup şi se scaldă tot într-un ocean „de lumină, de iubire şi de pace”. Dumnezeu era o lumină orbitoare.

„Atunci s-au unit în mine mintea cu inima, atunci omul a fost unul cu Divinitatea, atunci am devenit om”, spune Bătăiosu. Aşa s-a născut un „creştin fierbinte” care l-a avut duhovnic pe Ioan Iovan, un „creştin fierbinte” care crede că România rătăceşte în întuneric, fiindcă şi-a pierdut reperele morale: „Omul trebuie să fie în armonie cu Dumnezeu, cu ceilalţi oameni, cu natura şi cu el însuşi. La noi, toţi aceşti piloni de susţinere sunt viciaţi. Dar mai sunt oameni, oameni loiali, adevăraţi, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu trebuie să ne pierdem speranţa, căci, fără speranţă, ce ne rămâne?”.

Notez. Pasta pală a pixului curge leneşă în carneţelul albastru cu cotoarele rupte. Marian Bătăiosu are un moment când lăcrimează. „Întâlnirea cu presa” îl emoţionează, vede în ea „un semn” că visul său nu e chiar în zadar: „Poate vor auzi oameni şi mă vor urma, milioane de oameni, cine ştie, cine ştie...”. Terasa plină de umbreluţe cu spinările arse de soare e invadată de cerşetori care ne spun poveşti frumoase. Bucureştiul e un cinematograf uriaş în care rulează, zi de zi, „Filantropica”. O ţigancă îmi „ghiceşte”: „Eşti om mare, cu funcţie, ai pix”. Lui Marian Bătăiosu nu-i spune nimic.

ADVERSARII

Bătăiosu: „Băsescu n-a făcut pasul de la animal la om politic”

Frust, Marian Bătăiosu toarnă peste potenţialii săi rivali politici adjective care nu iartă, îi descrie cum poate el mai bine. În preşedintele Traian Băsescu vede „un animal politic bun care n-a făcut pasul greu spre un om politic”.

Pe Crin Antonescu îl reduce la o oratorie deşănţată şi nimic mai mult: „E bun de gură şi atât!”. Despre Mircea Geoană crede că nu mai e nimic de adăugat la ce a spus deja Ion Iliescu: „Un prostănac”. Corneliu Vadim Tudor este, pentru Bătăiosu, „un cărturar fără bunsimţ”, iar Gigi Becali „n-are suflet rău, dar e prea orgolios, şi ce face bine distruge din orgoliu, e un om pentru care vorbesc faptele, prea diferite de vorbe”.

Pe Radu Duda îl dispreţuieşte pentru rapiditatea cu care a ars etapele în cariera militară: „I-a umilit pe cei care muncesc o viaţă în Armata română...”.

PORTRET

Revoluţionar, „golan”, anticar

Marian Bătăiosu a fost, întâi, „decreţel”. A crescut în ceauşism, în familia unui rapsod eşuat: „Tata s-a bătut cu Benone Sinulescu în concursuri de muzică populară. N-a vrut el să plece din Bucureşti în provincie, altfel ar fi avut o carieră impresionantă”. S-a simţit dintotdeauna un artist („Sunt generos, vreau mereu să ofer câte ceva”) şi ar fi dorit să-şi încerce şansa în arte plastice. E convins că ar fi devenit celebru, însă „n-a fost să fie, viaţa m-a purtat prin alte locuri, dar nu m-am ferit de muncă”.

Apoi a venit Revoluţia şi a crezut că va fi bine. Bătăiosu a fost în stradă, a scăpat miraculos de o fractură de tibie şi peroneu, când stătea într-un picior, în aer, şi mulţimea îl presa dincolo de limitele ştiinţelor exacte. Civismul său s-a concretizat imediat la începutul anului 1990, când a înfiinţat alături de alţi nebuni frumoşi ai kilometrului zero „Grupul Independent pentru Democraţie”. În „Grup” au mai rămas azi oameni să-i numeri pe degete. Revoluţionarii neîmpăcaţi.

S-a ţinut departe de politică până acum

Bătăiosu s-a ţinut departe de politică: „Nu am intrat în partid, nici înainte de 1989, nici după, fiindcă nu m-am putut adapta....”. Pe 12 ianuarie 1990, la Piaţa Romană, cu lumânări în mână, Marian Bătăiosu a făcut un jurământ: „Am fost mai mulţi atunci, am promis să nu-i uităm pe cei ucişi în decembrie. Nu ştiu ce au făcut alţii, dar eu n-am uitat!”. La Mineriada din iunie 1990, a avut noroc: „Eram lângă statuia lui Mihai Viteazul, am fost printre cei care au avut şansă, am scăpat nebătut”.

Prezicerea lui Carmen Harra şi candidatul cu litera „M”

Marian Bătăiosu a decis că e momentul să facă pasul spre preşedinţie încurajat şi de ceea ce a auzit la televizor, la Pro TV, de la Carmen Harra, care a prezis, în prime-time, că la toamnă va triumfa un necunoscut care începe cu litera „M”.

„Poate o fi Marian Bătăiosu”, speră fostul anticar. În perioada petrecută între cărţi, l-a cunoscut şi pe Emil Constantinescu, căruia i-a vândut un volum pe care fostul preşedinte i l-a dăruit lui François Mitterrand. Nu a fost uşor: „De fiecare dată când vinzi o carte, îţi rupi o bucată din suflet”. Bătăiosu şi-a rupt sufletul de câteva mii de ori.

Între revoluţionarul cu zulufi şi bărbatul care o ascultă pe Carmen Harra şi vrea să ia calea Cotroceniului, viaţa a curs alambicat. Marian Bătăiosu s-a antrenat pe blocuri în arte marţiale, lovitura sa fatală fiind celebra „talpă murdară”, s-a uitat la filme western şi „de război”, a făcut yoga, a citit „câteva zeci de tomuri de filosofie”, a tras ca un nebun de fiare, l-a cunoscut pe Mircea Badea la sală („E un băiat timid căruia îi plac karatele, nu ştiu ce e cu el la televizor, se defulează sau ceva”), a urmat şi un curs pentru a deveni prezentator TV de divertsiment, însă n-a mers treaba („Eram prea bătrân”). Peste toate, a fost şi îndrăgostit, dar n-a avut noroc să se însoare: „Poate unde sunt şi pretenţios...”.

IDEILE POLITICE

Şi-ar dori o apropiere de China

Pentru Marian Bătăiosu, viitorul sună altfel decât auzim de la politicienii comuni. Pare că răul e mai aproape să învingă în lume, forţe conspiră la instaurarea „Noii Ordini Mondiale”, şi asta nu e bine deloc. De aceea, Marian Bătăiosu lucrează la un manifest al Mişcării pentru Renaşterea Spirituală a Poporului Român şi ar vrea o Constituţie îmbibată de creştinism.

N-ar trăi niciodată în Anglia, ba mai mult, „modelul englez” ar trebui respins ferm: „Acolo e un stat poliţienesc, sunt oamenii controlaţi, ce vor să ne facă şi nouă acum cu cipurile astea...”. Lumea în care Marian Bătăiosu s-ar simţi bine nu mai există decât în cărţi vechi ca infinitul: „Ideal ar fi să trăim în Cetatea divină a Sfântului Augustin, dar nu se mai poate... Măcar formulele de adresare în societate ar trebui schimbate, să ne spunem între noi fraţi, nu domnule. Domnul e numai unul”.

Marian Bătăiosu îşi iubeşte prea mult ţara, atât de mult încât e acuzat pe blog de xenofobie şi antisemitism. Neagă: „Iubesc România, pentru că aici avem Vârful Omul, aici avem Vârfurile Adam şi Eva, conform tradiţiei populare. Dacă pământul sfânt al ţării ar fi în pericol, aş pune mâna şi pe armă, deşi sunt pacifist! Apoi, suntem creştini, de ce să ne fie ruşine? Nu am nimic cu nimeni, nici cu evreii, nici cu homosexualii, vreau ca omul să fie om! Da, am participat acum doi ani la un marş anti-gay, dar nu sunt decât împotriva căsătoriilor între ei. În rest... Dacă ies preşedinte, o să atrag alături de mine personalităţi, duhovnici, dar şi oameni din cultură şi ştiinţe, indiferent de etnie, religie, sex, origine socială şi altele”. Viziunea sa despre România mai cuprinde „o neutralitate activă, aşa, o apropiere de China”.

Bătăiosu crede că nici Uniunea Europeană şi nici NATO nu sunt chiar OK şi că statutul nostru de membri ar trebui dezbătut popular şi, poate, anulat. În prima vizită ca oficial al statului român, Marian Bătăiosu ar merge la Paris: „Mi-am dorit dintotdeauna să-l văd...”.

DE LA NUŢU ANGHELINA LA NATI MEIR

Alţi candidaţi atipici pentru Cotroceni

Preşedinţia României a fost o Fata Morgana care a atras după Revoluţie o pleiadă de personaje deosebite, de la eternul Corneliu Vadim Tudor la fostul oier George (Gigi) Becali. 1996 a fost anul unei recolte deosebite. S-au remarcat atunci Nuţu Anghelina şi Constantin Mudava.

Nuţu Anghelina a candidat ca independent având însemn electoral o pâine, sub care stătea scris: „Semnul împăcării cu Dumnezeu”. Nuţu Anghelina, deşi numele derutează, este un bărbat cu barbă. A reuşit la alegerile din 3 noiembrie 1996 să atragă 0,34% din electorat, adică 43.319 voturi. După alegeri, Anghelina, care are palida consolare de a-l fi zdrobit electoral pe vindecătorul Constantin Mudava, s-a pierdut în lumea nebuloasă a afacerilor.

Constantin Mudava a candidat tot ca independent şi a sedus 0,31% dintre electori (39.477 de voturi), ocupând un meritoriu loc 14 din totalul de 16 pretendenţi la fotoliul prezidenţial. Pentru eternitate rămâne replica definitorie a viziunii sale: „Rog poporul român să stea cu mâinile şi picioarele depărtate, ca să-l pătrund cu energia mea”.

În 2004, Raj Tunaru, liderul perifericului Partid al Tineretului Democrat, a ocupat ultimul loc în cursa prezidenţială convingând doar 0,26% din electorat, apoi politicianului i s-a pierdut urma într- un penticentiar din America, după un scandal sexual.

Anul acesta, o prezenţă deosebită se anunţă a fi omul de afaceri Nati Meir. El a avut o lansare spectaculoasă, la un hotel de lux unde, pe scenă, prezidenţiabilul a îndesat bani în sutienul unor dansatoare cel puţin exoticet.