Prezență istorică la urnele de vot, în Diaspora. Date de ultimă oră de la BEC

Prezență istorică la urnele de vot, în Diaspora. Date de ultimă oră de la BEC

Prezenţa la urne în străinătate în cadrul scrutinului prezidenţial a depăşit 500.000 de alegători. Duminică la 17:00 ora României votaseră în total în afara ţării 550.551 de alegători, la cele 835 de secţii, precum şi prin corespondenţă, conform platformei online a Biroului Electoral Central.

UPDATE: Numărul românilor care au votat în Diaspora a depășit 600.000, în jurul orei 18:30, stabilind un nou record de prezență la vot a românilor aflați în afara granițelor țării. Prezența la vot în Diaspora a fost ridicată încă din prima zi de vot (n.red – vineri). Anul acesta, românii din Diaspora au avut la dispoziție trei zile pentru a vota.

A  treia zi de vot pentru românii din străinătate a început de câteva ore şi în Statele Unite. În secţiile de votare din Washington, D.C.; Cleveland, statul Ohio şi Charlotte, statul Carolina de Nord, au votat primii alegători, iar procesul electoral continuă şi se extinde pe măsură ce se deschid secţiile de votare în funcţie de fusul orar, precizează Ambasada României la Washington, pe pagina sa de Facebook.

Cetăţenii români din afara ţării îşi pot exercita dreptul de vot până la orele locale 21:00, cu posibilitate de prelungire dacă la ora închiderii la sediul secţiilor se vor afla alegători.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procesul electoral din străinătate se va derula până luni, 11 noiembrie, la 07:00 ora României, când se vor închide secţiile de votare de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, San Francisco, Sacramento, Seattle, Las Vegas, Phoenix, Portland) şi cea de la Vancouver (Canada).