"Preţuri de criză" în imobiliare

"Preţuri de criză" în imobiliare

Majoritatea cumpărătorilor sau celor care tatonează piaţa imobiliară se orientează acum doar către oportunităţi.

Consultanţii imobiliari ai companiei Eurometropola spun că nimeni nu mai vrea să cumpere la “preţul zonei”, ci numai la “preţ de criză”, aspru negociat, uneori până aproape de preţul de cost.

"Indiferent ca este vorba despre vânzări rezidenţiale, industriale, terenuri sau închirieri rezidenţiale, birouri sau spaţii comerciale, sub pretextul crizei, toţi clienţii negociază foarte dur şi fac oferte de preţ chiar şi cu 70% mai mici decât cererea iniţială", susţin consultanţii.

Creşte perioada de tranzacţionare Pentru ca perioada de aşteptare, de la listarea unei proprietăţi până la vânzarea sau închirierea ei s-a mărit considerabil comparativ cu 2007-2008, proprietarii sunt dispuşi să accepte uneori şi jumătate din preţul cerut.

Oferta de închiriere a crescut cu 40%

"În aceste condiţii, numărul apartamentelor scoase la închiriere a crescut cu 40%, de la începutul anului, iar randurile celor care refuză să mai vândă se îngroaşă tot mai mult", au mai adaugat cei de la EuroMetropola.            Aceştia mai spun însă că exista şi proprietăţi care, şi înainte de criză stăteau aproximativ doi ani în piaţă, fără a fi vândute, din cauza că preţul cerut nu se justifica nici măcar într-o perioadă în care nimic nu părea greu de vândut.

CITIŢI ŞI: DEZBATERE EVZ: Schimbul de locuinţe, din nou la modă?

Ne puteți urmări și pe Google News