Fota Vlădăianu în 1750 clădește și înzestrează biserica Sf. Spiridon din Craiova.

Nepot de frate al lui Fota a fost Armașul Barbu Vlădăianu, sotul Uței Prisăcencei.

Era șchiop, din pricină că la 29 Martie 1790, când se spune că era copil de casă la Vodă Hangerli, a fost chemat de Domn ca să-i spună în franțuzește să vie cu câțiva ciohodari, pentru că mutra harapului urât și buzat, ce i se prezentase în calitate de capugi al Porței, nu-i plăcea deloc.

Presimțirea lui Vodă și precauțiunile ce voia să ia nu i-au folosit: până să sosească baiatul cu ciohodarii, harapul tăiase capul Domnului și-l punea într-o tolbă ca să-l ducă pe tipsie Padișahului!

Îngrozite și țipând, Doamna și Domnițele au asvârlit saltele în grădina palatului și de pe o fereastră s-au aruncat jos.

În urma lor, s-au aruncat Vlădăianu, de și-a frânt piciorul, și șchiop a rămas toată viața.

Armașul a avut doi copii: pe Ștefan și pe Barbu Vlădăianu (foto). Amândoi au intrat în oștire în 1830, când Kiseleff a reînființat armata română.

Barbu, născut la Craiova în anul 1812, era Maior in Iunie 1848, și, când a intrat în Craiova Guvernul Provizoriu de la Islaz, s-a retras cu batalionul lui din oraș.

Ca unul ce se credea dator sa-i rămâe credincios lui Bibescu-Vodă, n-a vrut să adereze la revoluție, dar nici să-i reziste.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric