Evenimentul Zilei > Actualitate > Prețul gazelor a crescut cu 35 la sută într-o lună. O să fie prăpăd la iarnă!
Prețul gazelor a crescut cu 35 la sută într-o lună. O să fie prăpăd la iarnă!

Prețul gazelor a crescut cu 35 la sută într-o lună. O să fie prăpăd la iarnă!

Nu e vorba numai de liberalizarea de pe piața românească, întreaga Europă este în pragul unei crize a gazelor naturale.

Prețurile au crescut cu 35% într-o lună până la niveluri record, iar analiștii economici spun că e numai începutul. Asta cu atât mai mult, cu cât nivelul aprovizionării scade.

E mâna lui Putin?

De asemenea, există temeri că nu se stochează suficient gaz pentru lunile reci care urmează. Înrăutățirea situației din Europa este la mâna lui Vladimir Putin. Președintele rus așteaptă aprobarea autorităților de reglementare germane pentru nou-construitul gazoduct Nord Stream 2 despre care se estimează că poate furniza dublul cantității pe care Rusia o exportă în prezent.

Controversata conductă trece prin Marea Baltică și ajunge direct în Germania, ocolind două țări ostile Moscovei-Polonia și Ucraina. Putin își dorește, însă, să nu-i permită cancelarului german Angela Merkel să implementeze legislația UE în întregul sistem.

O criză a gazelor pare greu de evitat

Acest lucru a pus o presiune și mai mare asupra furnizorilor de gaze. Experții se tem că o iarnă rece va face ca o criză a gazelor să fie și mai probabilă. Asta în condițiile în care prețurile sunt în mod normal scăzute în această perioadă a anului, iar investitorii s-au concentrat asupra creșterii cererii din întreaga lume

Aprovizionarea cu gaz în Europa a atins acum un nivel record, iar gazele stocate sunt cu 16% sub media ultimilor cinci ani, un nivel record pentru luna septembrie.
„Oamenii încep să vorbească de „ criză ”când vine vorba de Europa”, spune John Kilduff de laAgain Capital..

„Dacă iarna este ușor rece, va fi cu siguranță o problemă”, e de părere și Francisco Blanch de la Bank of America.

Julien Hoarau, șeful EnergyScan, unitatea de analiză a companiei franceze Engie SA e și mai pesimist. „Problema nici măcar nu a început încă. Europa se va confrunta cu o iarnă foarte grea. Dacă avem un eveniment meteo precum Bestia din Est, nu aș fi surprins să avem prețuri spot care să ajungă la trei cifre.”

Și există temeri că prețurile vor continua să crească. „Dacă este o iarnă rece, gazul nu va fi doar strâns. Va fi foarte strâns”, declară și Daniel Yergin, vicepreședinte al IHS Markit. „Va fi fie o lipsă fizică a gazelor, fie se va reflecta înpreț”, scrie Daily Express.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: