Prețul carburanților explodează. Vine „Marea Scumpire” de toamnă

Prețul carburanților explodează. Vine „Marea Scumpire” de toamnăCombustibil. Sursa foto: Arhiva EVZ

Prețul carburanților crește, la pompă, de la o zi la alta. În ultimele patru săpămâni au avut loc zece majorări consecutive de preț, iar analiștii sunt de părere că scumpirile vor continua. Același fenomen, al scumpirii carburanților, se poate observa și în Italia, o destinație favorită, a românilor, pentru vacanță, dar și pentru muncă.

Prețul carburanților, la pompă, a cunoscut zece majorări consecutive, într-o singură lună, iar experții economici sunt de părere că scumpirile vor continua. În perioada următoare, șoferii vor plăti din ce în ce mai mult pentru a-și umple rezervorul mașinii. De vină pentru această situație ar fi perioada de vacanță, care a crescut cererea de benzină și motorină, dar și reducerea producției de petrol,

În ultimele două săptămâni, benzina și motorina au depășit pragul de 7 lei pe litru. În medie, raportat la luna iunie, un litru de benzină s-a scumpit cu 60 de bani, iar cel de motorină cu 80 de bani. Astfel, un plin de benzină, de 50 de litri, costă cu 25 de lei mai mult decât în iunie, iar unul de motorină cu 40 de lei mai mult.

Șoferii se tem că prețurile vor continua să crească, iar în noiembrie, dacă nu va interveni nimeni, vor ajunge la 10 lei pe litru.

„Acum câteva luni era 5 lei, s-a făcut 7, o să ajungă 10 lei până în noiembrie”, este de părere un șofer, citat de Digi 24.

Experții atrag atenția asupra scumpirilor de toamnă

De alfel, aceasta este și părerea specialiștilor. În opinia lor, prețurile la pompă, la benzină și motorină, vor continua să crească, mai ales în toamnă. Principala cauză, potrivit experților, este legată de cotațiile barilului de petrol, pe piețele internaționale.

„Ne așteptăm la creșteri de prețuri în special în toamnă. Pentru că aceste creșteri pe care le-am văzut în special în luna iulie la pompă în România reflectă două evenimente care s-au produs in iulie- pe plan global avem o nouă decizie a grupului OPEC+, în special a Arabiei Saudite de a tăia, de a reduce producția de țiței cu încă un milion de barili”, a explicat Eugenia Gusilov, expert în energie, pentru sursa citată mai sus.

Potrivit spuselor sale, ieșirea Rusiei din acordul cerealelor va avea consecințe și asupra pieței de carburanți. Astfel, va exista un deficit de țiței, în următoarea perioadă, pe piață.

„În plan regional, avem această situație extraordinar de delicată cu ieșirea Rusiei din acordul cerealelor. Pe estimarea Agenției Internaționale pentru Energie, la toamnă ne vom confrunta cu un deficit de țiței în piață de cca 1,3 - 1,5 milioane de barili pe zi, asta în contextul în care avem un nou record la cererea de țiței”, a mai spus Eugenia Gusilov.

Sonde de petrol

Reducerea producției de petrol în țările OPEC + duce la majorări ale prețurilor la pompă. Sursa foto: arhiva EVZ

Prețurile sunt în creștere în Italia

Pe de altă parte, ca o slabă consolare pentru șoferii români, țara noastră rămâne în topul țărilor UE cu cele mai mici prețuri la carburanți, după Bulgaria și Malta. În alte state prețurile la pompă au conoscut majorări și mai mari.

În Italia, una dintre destinațiile favorite ale românilor care merg în vacanță sau la muncă, scumpirile sunt foarte mari. Pe autostradă, la stații, benzina se vinde cu 2,015 euro pe litru, aproape 10 lei, potrivit datelor furnizate de autoritățile italiene. În urmă cu o săptămână, prețul era de 2,014 euro.  Chiar dacă scumpirea nu este semnificativă, totuși experții remarcă trendul prețului care este de creștere.

Majorarea vine la aproximativ două săptămâni după ce guvernul a obligat benzinăriile să afișeze un panou care să indice prețul mediu al benzinei și motorinei. Măsura are drept obiectiv asigurarea transparenței pentru consumatori și reducerea speculațiilor pe preț.

Prețul motorinei, pe autostradă, a ajuns la 1,921 euro, aproximativ 9,5 lei, de la 1,917 euro, vineri, iar GPL-ul este 0,842 euro, în ușoară creștere, de la 0,841 euro, vineri. Metanul se vinde cu 1,528 euro.

Majorări de prețuri și în Austria

Prețurile la carburanți cunosc majorări semnificative și în Austria. Un litru de motorină sau de benzină a ajuns să coste în jur de 1,60 de euro. Iar estimările sunt sumbre, arătând că benzina ar putea ajunge până la doi euro, la finalul anului în curs

„Dacă nu va exista nici o schimbare fundamentală, trebuie să fim pregătiți pentru noi majorări”, a declarat Franz Leikermoser, comerciant de carburant din zona Salsburg, conform Ziarului Românesc.

În ultimele patru săptămâni, prețurile carburanților au crescut masiv ca urmare a reducerii producției, de către țările OPEC + și a situației din Ucraina. În plus, taxa pe CO2 și modificarea ordonanței privind carburanții ar urma să ducă la o nouă majorare a prețurilor, în Austria, începând cu 2024.