Preţ record pentru o pânză de Picasso

Preţ record pentru o pânză de Picasso

Pictată în 1955 de maestrul spaniol Pablo Picasso, pânza “Femeile din Alger” a fost estimată la 140 de milioane de dolari, dar a fost adjudecată cu preţul record de 179,3 milioane de dolari.

În cadrul unei şedinţe excepţionale organizate de casă Christie's la New York, unde au fost doborâte zece recorduri mondiale,  pânza “Femeile din Alger”  a fost disputată de patru-cinci potenţiali cumpărători, depăşind fără dificultate recordul deţinut de tripticul lui Francis Bacon intitulat “Trei studii ale lui Lucian Freud”, adjudecat cu 142,4 milioane de dolari în 2013. Tabloul lui Picasso, realizat în semn de omagiu adus lui Henri Marisse, care murise în noiembrie 1954, fusese vândut la o licitaţie organizată de casă Christie's în 1997 cu 32 de milioane de dolari, informează Agerpres.

La licitaţie s-au vândut 35 de opere, plătite în total cu 705,85 milioane de dolari. Creaţia de bronz “Om arătând cu degetul” a lui Giacometti a fost adjudecată în trei minute cu 141,28 de milioane de dolari, record mondial pentru o statuie.

Printre pânzele propuse spre vânzare s-a numărat şi “Parlament la apus” de Monet, estimată între 35 şi 45 de milioane de dolari şi cumpărată cu 40,48 de milioane de dolari. Un alt Picasso, intitulat “Bust de femeie (femeie cu plasa de păr)”, s-a vândut cu 67,35 de milioane de dolari, cu 12 milioane mai mult decât fusese estimat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Licitaţiile de artă de primăvară au început la New York în 5 mai, cu artă impresionistă şi modernă la Sotheby's, care a înregistrat a două cea mai profitabilă şedinţă cu acea ocazie, cu vânzări de 368,3 milioane de dolari. O pânză de Van Gogh, “Aleea din Alyscamps” a fost achiziţionată de un cumpărător asiatic cu 66,3 milioane de dolari.