Disputa privind relansarea procesului de pace din Donbas a atins cote substanțiale de confruntare la Kiev după ce președintele Zelinski și-a asumat pacea, încetarea focului și încheierea conflictului, iar acest pas s-a tradus în celebra „formulă Steinmeier”, după numele fostului ministru de Externe german, în prezent președintele Germaniei.

După o discuție telefonică directă, Președintele Vladimir Putin s-a declarat de acord cu organizarea reuniunii în format Normandia, afirmând că noul președinte ales Zelenski a avut o discuție constructivă, care anunță un optimism moderat.

 

Lucrurile au evoluat și la Minsk, unde a apărut un acord semnat între guvernul ucrainean și separatiști ce prevede în continuare „formula Steinmeier”, alegeri locale și controversatul „statul special” – nedefinit, cu două etape, unul interimar, care să intre în vigoare la votarea legii în Parlamentul ucrainean, și un statut definitiv, după organizarea alegerilor în regiune, garantate de OSCE și declarate libere și corecte de către organismul de specialitate al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. Anunțul a scos instantaneu lumea în stradă, cu precădere organizațiile de voluntari din Donbas, reprezentanții Maidanului care l-a dat joc pe Yanukovici și partide naționaliste, care amenință să se mute în fața Radei Supreme, Parlamentul unicameral ucrainean, dacă nu chiar în fața Președinției.

 

Protestatarii vorbesc despre trădare națională sau capitulare în fața Rusiei, din partea actualului președinte, al majorității și Guvernului girat de către partidul Servitorul poporului. Controversa s-a extins până într-acolo încât Președintele Zelenski s-a văzut nevoit să iasă public și să facă precizări care, de fapt, clarifică interpretarea ucraineană a abordării „formulei Steinmeier”, chiar dacă nu a intervenit cu detalii relevante în legătură cu „statutul special”. De altfel, ideea de acordarea a unui statut special regiunilor ocupate din Donetsk și Luhansk e, deja, suficient de problematică și controversată și este un compromis suficient de important pentru a forța și alte cedări din partea Kievului.

 

„Formula Steinmeier” este un acord cu câteva componente menite să deblocheze acordurile de la Minsk în privința agresiunii militare ruse din Estul Ucrainei, dar care nu are o formulă cuantificată. Nu întâmplător, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a cerut o formulă scrisă, afirmată și publică a acestor prevederi, asumată de către toate părțile. Pe fond, formula presupune adoptarea unui statut special care să intre în vigoare ca variantă definitivă, pe termen lung - după schimbul de prizonieri și încetarea focului – la momentul validării de către OSCE a derulării corecte și a rezultatelor alegerilor în regiunile ocupate.

 

De aici încolo apar controversele, care sunt similare interpretării documentelor de la Minsk. Președintele Zelenski a anunțat foarte clar condițiile organizării alegerilor, care presupun: retragerea trupelor ruse și pro-ruse din regiune peste graniță, în regiunea Rostov pe Don a Federației Ruse; preluarea controlului frontierei comune ruso-ucrainene, în zone necontrolată, de către autoritățile legitime de la Kiev; funcționarea corectă a partidelor politice ucrainene în regiune; derularea corectă a campaniei electorale, după legile ucrainene, cu participarea tuturor candidaților; declararea alegerilor drept libere și corecte.

 

Deci formula discutată rămâne în cadrul liniilor generale îmbrățișate de Ucraina și în perioada Poroshenko, singura diferență marcantă este acceptarea ideii de statut special ca pas de făcut chiar înainte de lansarea procesului de retragere a trupelor. E un compromis costisitor pentru actualul președinte, care aduce deja probleme, a forța cedări suplimentare e nerealist. Obiectivul este acela de a obține pacea în Donbas, mai ales că zilnic mor oameni pe linia de demarcație. Dar varianta calificată drept cedare, capitulare sau compromis inacceptabil nu poate fi asumată de către Ucraina nici sub Președintele Vladimir Zelenski.

 

Evident că diavolul stă în detalii. În ceea ce privește așa numitul „statut special”, decriptarea acestor caracteristici va fi cea care dă adevărata dimensiune a compromisului. În cazul Republicii Moldova, de exemplu, acceptarea ideii de statut special s-a tradus în legea din 2005 care acceptă perspectiva creării unei instituții în cadrul teritoriului și a statului cu capitala la Chișinău, dar limitează capacitățile sale autonome la cele care garantează integritatea statală. Și aici pot interveni detalii mai puțin avantajoase, dar cert este că întreaga lege ar trebui azi desființată, anulată și scoasă din vigoare pentru orice tip de compromis vehiculat de președintele Dodon, așa cum îl dorește Președintele Republicii Moldova.

 

În cazul Ucrainei, tot ideea de „statut special” e cea care stârnește controverse, asta în situația în care nu este definită concret iar condițiile pentru a ajunge la consacrarea ei sunt greu de acceptat azi pentru Rusia lui Putin. Moscova își dorește o formă măcar simbolică de capitulare, în nici un caz să retragă trupele de toate culorile înainte de lansarea alegerilor. Statutul special poate să aibă un conținut decent și acceptabil, dar pentru a ajunge la el lucrurile nu sunt simple și presupun numeroase alte cedări din partea Rusiei într-o variantă corectă față de acțiunea agresivă împotriva Kievului, însă greu de presupus că va exista și deschidere spre aplicarea ei de către Kremlin. Vladimir Putin nu e sigur că-și dorește pacea și că vrea să lase din mâini bucata de teritoriu acaparat.

 

Așa cum, spre deosebire de abordarea ucraineană, Rusia își dorește menținerea trupelor, controlul frontierei și a teritoriului ocupat, controlul pseudo-alegerilor pe care să le impună OSCE drept „corecte” și un „statut special” care să ofere regiunii veto în fața oricăror acțiuni ale Ucrainei din zonele de securitate, apărare, politică externă, decizii strategice și, în orice caz pentru orice apropiere de UE sau NATO. Însă aceste deziderate și-au găsit locul, încă din perioada Poroshenko, în Constituția Ucrainei, deci formula de evitare sau ocolire a acestor aspirații este extrem de complicată. În fapt, dincolo de câteva elemente de statut special, Rusia nu prea are câștiguri majore în abordarea ucraineană a „formulei Steinmeier”. Dar pe politica câștigurilor în pași mici, chiar și validarea acelui statut special poate fi o cedare importantă, în jocul de durată al controlului Ucrainei de către Rusia lui Putin.