Preşedintele Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat în noaptea de marţi spre miercuri la locuința sa Puerto Principe. Mai mulți bărbaţi înarmaţi au luat cu asalt reşedinţa acestuia, în cartierul Pelerin din capitală.
Anunțul teribilei morți a fost făcut de premierul statului Haiti, Claude Joseph. Potrivit presei locale, atacatorii vorbeau limba spaniola.
În atac a fost rănită de glonţ prima doamnă, Martine Moise, care primeşte îngrijiri medicale, potrivit unui comunicat de presă semnat de Joseph.
Prim-ministrul a condamnat „acest act barbar și inuman” și a făcut apel la calm, în timp ce poliția și forțele armate gestionează situația.
Jovenel Moise avea 53 de ani și a preluat funcția de președinte în februarie 2017.
La începutul lunii februarie, autorităţile haitiene au anunţat că au dejucat un plan de lovitură de stat care îl viza pe controversatul preşedinte Jovenel Moise, însă opoziţia politică a susţinut că a fost vorba pur şi simplu despre un scenariu imaginar prezentat de autorităţi.
Președintele controversat al celei mai sărace țări din America
Moïse era președinte în Haiti, cea mai săracă țară din America, printr-un decret, după ce alegerile legislative din 2018 au fost amânate și în urma disputelor cu privire la sfârșitul mandatului său.
În timpul mandatului său, Moïse s-a confruntat cu acuzații de corupție și a fost contestat în numeroase proteste de stradă, care au fost marcate de violențe, menționează presa internațională. În primăvara acestui an, au avut loc proteste ample în capitală, în care oamenii au cerut demisia președintelui.
De asemenea, opoziția politică a acuzat faptul că mandatul lui Moïse a încetat în data de 7 februarie 2021, la cinci ani din ziua plecării din funcție a fostului președinte. Însă președintele a spus că a preluat efectiv funcția cu un an întârziere, motiv pentru care ar trebui să își încheie mandatul în 2022.
Jovenel Moïse a venit la putere după ce în Haiti a fost organizat un nou scrutin, cel din 2015 fiind anulat pe fondul suspiciunilor de fraudă.
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, SUA și Europa au cerut alegeri legislative și prezidențiale libere și transparente care să aibă loc în Haiti până la sfârșitul anului 2021.