Președintele PNL al CJ Constanța, Florin Mitroi, a demisionat: La baza deciziei mele stă o dezamăgire profundă

Președintele PNL al CJ Constanța, Florin Mitroi, a demisionat: La baza deciziei mele stă o dezamăgire profundăFlorin Mitroi. Sursa foto Facebook

Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, și-a anunțat astăzi decizia de a renunța la mandat. Potrivit acestuia, hotărârea este una voluntară și a fost luată în urma analizei contextului administrativ și politic în care se află județul.

Florin Mitroi și-a dat demisia

În mesajul transmis, Mitroi a explicat că decizia sa vine „din respect pentru cetățenii județului”, evidențiind totodată dezamăgirea provocată de lipsa sprijinului instituțional și de blocajele cu care s-a confruntat în exercitarea atribuțiilor sale. Oficialul a spus că, în aceste condiții, nu mai poate asigura rezultate concrete și beneficii reale pentru comunitate din poziția de președinte al CJ Constanța.

„Astăzi, mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Constanța încetează prin renunțare la funcție. A fost o decizie foarte grea, asupra căreia am stăruit îndelung. Din respect pentru toți cetățenii județului, indiferent că m-au susținut sau nu, fac public faptul că la baza deciziei mele stă o dezamăgire profundă.

Sunt siderat de dorința acerbă a unora de a ține județul cât mai scufundat, cât mai lipsit de investiții, cât mai invizibil, servind doar interese mărunte. Și la fel de siderat sunt și de marea masă a oamenilor politici și a factorilor de decizie în administrație, care aleg să rămână indiferenți, doar ca să își păstreze funcția”.

Mitroi a mai spus că demnitatea contează mai mult decât o funcție.

„Am candidat pentru această funcție, având convingerea că este cea mai bună direcție pentru a putea dezvolta județul, dar din păcate, din această poziție, nu pot să fac mai multe pentru cetățeni, nici să schimb modul în care este văzută administrația.

Mi-am dat seama că am două opțiuni: să continui să ocup această funcție până la finalul mandatului, însă să dezamăgesc cetățenii pentru că nu pot realiza în aceste condiții ce mi-am propus și ce este necesar, fiind limitat, îngrădit, prestat în mod constant sau să renunț la această funcție, din respect pentru voi și pentru mine, pentru a putea realiza ce mi-am propus, însă pe altă cale.

Demnitatea personală și dezvoltarea județului sunt mai importante decât ocuparea unei funcții”, a spus el pentru FocusPress.

De ce a renunțat

Mitroi a transmis că s-a aflat în fața unei alegeri dificile: să-și continue mandatul până la final, în condiții limitative și presante, sau să renunțe la funcție pentru a-și păstra demnitatea și a putea sprijini dezvoltarea județului din alte perspective. El a optat pentru a doua variantă, considerând că aceasta reprezintă o soluție onorabilă, nu un semn de slăbiciune sau cedare în fața provocărilor.

Florin Mitroi

Florin Mitroi. Sursa foto Facebook

Despre mandatul său

Președintele CJ Constanța a subliniat că, pe durata mandatului său, a luat decizii considerate dificile, printre care anularea unor contracte cu potențial nedrept și promovarea unui cadru de transparență instituțională mai pronunțat. De asemenea, el și-a exprimat recunoștința față de cetățeni, colegi și reprezentanți ai presei pentru sprijinul acordat și implicarea lor în proiectele derulate în această perioadă.

Florin Mitroi a transmis speranța că viitoarea conducere a Consiliului Județean va continua proiectele începute, indiferent de persoanele care vor prelua responsabilitățile. În încheierea mesajului, el a reiterat angajamentul de a contribui în continuare la dezvoltarea județului, chiar dacă nu va mai ocupa funcția de președinte.

Ne puteți urmări și pe Google News