Casa Albă a anunțat că președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden, a semnat un document important, prin care se înființează un nou Birou de Pregătire, cu scopul de a răspunde rapid în fața unor amenințări imediate.
Joe Biden a analizat reacția autorităților americane în timpul pandemiei de Covid 19 și a decis să înființeze un Birou de Pregătire, care va fi condus generalul maior Paul Friedrichs, chirurg militar.
Potrivit documentelor semnate de Biden, noul Birou de Pregătire şi Răspuns pentru Pandemie va prelua şi atribuţiile actualelor echipe ale preşedintelui american Joe Biden de răspuns la COVID-19 şi mpox.
”Administrația Biden-Harris a făcut progrese istorice în ceea ce privește capacitatea SUA de a gestiona pandemia de COVID-19 astfel încât să nu mai perturbe în mod semnificativ modul de viață al cetățenilor. Sub conducerea președintelui Biden, administrația a luat măsuri semnificative pentru a se asigura că toți indivizii au în continuare acces la măsuri de protecție care pot salva vieți, cum ar fi vaccinurile, tratamentele și testele, și că națiunea este bine pregătită să gestioneze riscurile COVID-19 sau alte cauze ale unor potențiale pandemii în viitor”, se arată într-un comunicat emis de Casa Albă.
Un răspuns mai bun la o viitoare pandemie
Oficialii de la Washington mai susțin că noul Birou Federal va fi subordonat direct președintelui Joe Biden.
În timpul pandemiei de COVID 19, fostul președintele al SUA, Donald Trump a făcut câteva declarații care i-au iritat pe medicii infecționiști. Trump a intrat în conflict direct și cu medicul Anthony Fauci, consilierul prezidențial pe probleme de pandemie.
”Ca parte a angajamentului președintelui Biden de a se asigura că SUA este mai bine pregătită pentru o pandemie decât la momentul preluării mandatului, administrația înființează Biroul pentru politica de pregătire și răspuns la pandemii (OPPR). Acesta va fi un birou permanent în cadrul Biroului executiv al președintelui (EOP), însărcinat cu conducerea, coordonarea și punerea în aplicare a acțiunilor legate de pregătirea și răspunsul la amenințările biologice sau agenții patogeni cunoscuți și necunoscuți care ar putea duce la o pandemie sau la perturbări semnificative legate de sănătatea publică în Statele Unite. OPPR va prelua atribuțiile actualei echipe de răspuns COVID-19 și ale echipei Mpox de la Casa Albă și va continua să coordoneze și să dezvolte politici și priorități legate de pregătirea și răspunsul la pandemii”, se mai arată în comunicatul Casei Albe.