Președintele CNAS susține că nu sunt riscuri privind accesul pacienților la serviciile medicale

Președintele CNAS susține că nu sunt riscuri privind accesul pacienților la serviciile medicale

Președintele CNAS, Horațiu-Remus Moldovan, a declarat că situația sistemului de sănătate la nivel național este „echilibrată”, în contextul solicitărilor suplimentare de fonduri făcute de Spitalul Floreasca, și a explicat că aceste sume depășesc valoarea contractului din cauza volumului mai mare de servicii medicale.

CNAS: „Nu este niciun motiv de panică” privind accesul la servicii

Președintele CNAS a declarat că nu există riscuri pentru pacienți în ceea ce privește accesul la servicii medicale, indiferent de nivelul de asistență.

„Aş vrea să transmit, în primul rând, un semnal foarte clar că situaţia la nivel naţional este echilibrată, nu este niciun motiv de panică din perspectiva accesului pacienţilor la servicii medicale, pe toate domeniile de asistenţă medicală, de la medicina de familie, ambulator de specialitate şi spital. Bugetul Casei de Asigurări de Sănătate în anul acesta este unul acceptabil. Dacă încasările sunt la nivel preconizat, chiar e un buget mai mult decât acceptabil, asta înseamnă chiar că vom putea să dezvoltăm unele servicii noi”, a declarat președintele CNAS, Horaţiu-Remus Moldovan.

Acesta a explicat că situații precum cea de la Spitalul Floreasca apar în anumite momente ale execuției bugetare, mai ales în contextul în care bugetul a fost adoptat cu întârziere.

spitalului Floreasca

Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Sursa foto: EVZ

De ce a depășit Spitalul Floreasca plafonul de cheltuieli

Șeful CNAS a declarat că solicitarea de peste 10 milioane de lei a Spitalului Floreasca reprezintă sume suplimentare față de contract, generate de activitatea mai intensă a unității medicale.

„În plus, există şi anumite limitări în legea bogetului privind cheltuielile lunare pe care ordonatorii principali de credite pot să le facă, în sensul că nu poţi să depăşeşti anumite limite lunare. Deşi există bani în buget, există această constrângere. Casa Naţionale de Asigurări de Sănătate a semnalt, încă de la începutul proiectării bugetului, că aceste limite lunare de cheltuiel ar trebui să nu se aplice şi domeniului sănătăţii, pentru că boala nu este programabilă, iar noi trebuie să avem autonomia reală a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aşa cum prevede şi legea, inclusiv din perspectiva gestionării bugetului”, a mai declarat președintele CNAS.

Totodată, acesta a precizat că situația punctuală de la Spitalul Floreasca este în curs de rezolvare.

„Iarăşi vreau să mai menţionez un lucru. Sumele solicitate de către Spitalul Florească sunt sume suplimentare faţă de valoarea contractului (…) Spitalul respectiv a avut servicii mai multe, iar spitalele care au activitate intensă şi au servicii peste ceea ce se contractează la un nivel (…) spitalele primesc un bonus. Deci stimulăm activitatea, dar repet, e o chestiune pur tehnică”, a afirmat Horaţiu-Remus Moldovan.

Verificări privind internările și limitele impuse de manageri

În ceea ce privește controalele anunțate de CNAS, Moldovan a declarat că acestea vizează respectarea drepturilor pacienților și eliminarea unor practici considerate abuzive.

„Aceste controle urmăresc, în esenţă, drepturile pacienţilor la servicii medicale, respectarea acestor drepturi şi eliminarea acelor practici abuzive legate de internări. Probabil că ştiţi, s-au semnalat şi în spaţiu public anumite situaţii în care există norme de internări pe medic, în sensul în care managerii forţează pe medici să aducă pacientul de pe stradă şi să-i facă o «internare continuă», lucru care este total inacceptabil. La fel sunt şi celelalte practici cu internările fictive şi alte aspecte de genul acesta, care sunt în permanenţă, şi nu neapărat în situaţia aceasta, sunt în permanenţă în atenţia structurilor de control ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a declarat președintele CNAS.

Separat, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis că limitarea internărilor anunțată de unele spitale are caracter temporar și este determinată în principal de adoptarea cu întârziere a bugetului pentru 2026, precum și de introducerea unor plafoane lunare de cheltuieli.

Instituția a anunțat că, prin Corpul de Control, sunt în desfășurare verificări privind modul în care sunt stabilite limitele de internare, în condițiile în care unii manageri au impus praguri minime sau maxime pentru internări.