În urmă cu 8 ani și jumătate, preotul Visarion Alexa a mai traversat o întâmplare ciudată, legată de dispariția unei fete de 15 ani, elevă eminentă, al cărei duhovnic era.
Povestea este reluată acum, în contextul acuzării lui de abuz sexual comis asupra unei enoriașe. Lucrurile sunt prezentate deformat, însă. Evenimentul zilei a publicat pe larg cazul elevei, în 2014, de aceea voi relua părțile esențiale.
Este deja ciudat ca dispariția acelei fete, caz rezolvat și clarificat de autorități în 2014, să îi fie pusă în cârcă preotului Visarion Alexa. Articolele publicate de EVZ și de alte ziare stau mărturie că lucrurile nu au stat așa cum sunt prezentate acum. Ancheta polițiștilor nu a descoperit că preotul Alexa a avut vreo vinovăție în fuga Iuliei de acasă. după ce tatăl elevei fugite de acasă – Iulia – a ieșit la un post de televiziune și a afirmat că duhovnicul fiicei sale era la acel moment preotul Visarion Alexa, care nu le-a spus lor, părinților, imediat, că Iulia i-a trimis un mail ciudat. În mail îi mărturisea preotului că vrea să plece de acasă și să intre într-o mânăstire.
Duhovnicul, așa cum avea să se dovedească, i-a spus să nu facă acest lucru și a povățuit-o creștinește. I-a precizat că nicio mânăstire nu o va primi că este minoră și că, dacă totuși vrea să se călugărească, o poate face după terminarea liceului.
Să ne întoarcem în timp și să reluăm lucrurile esențiale ale întâmplării de la începutul anului 2014. A vuit toată presa atunci, iar toate autoritățile juridice ale statului, precum și Biserica s-au implicat în căutarea elevei olimpice de la Colegiul Sf. Sava din București.
Dispariția fetei, în februarie 2014, a declanșat o mare anchetă
Iulia, o fată în vârstă de 15 ani, din București a dispărut în data de 12 februarie 2014. Era o elevă premiantă, olimpică, singurul copil al unui cuplu care divorțase. Au existat opinii în rândul apropiaților Iuliei că despărțirea părinților ar fi lăsat o amprentă puternică pe sufletul ei de copilă, iar refugiul l-a găsit în biserică. Mergea des la biserica „Sfântul Nicolae” din Militari, unde slujea preotul Visarion Alexa care îi era și duhovnic, lucru cunoscut de bunică și mamă.
Potrivit poliţiştilor, în ziua de 12 februarie 2014, Iulia s-a despărţit de mama ei în jurul orei 12.00, la gura de metrou Eroilor. Ea trebuia să meargă la Colegiul "Sfântul Sava", de pe strada Berthelot, dar nu a mai ajuns la şcoală. Nu a mai ajuns nici acasă în acea seară, iar mama a anunțat poliția.
Poliţiştii care o căutau pe elevă i-au audiat pe părinţii fetei, care au dat detalii cu privire la comportamentul şi anturajul acesteia. Totodată, au luat imaginile surprinse de camerele din zona staţiei de metrou „Eroilor”, unde fata s-a despărţit de mama ei, înainte de a ieși din subteran și a mearge la şcoală. De altfel, anchetatorii au vizionat imaginile surprinse de toate camerele de luat vederi din zonă, pentru a se stabili traseul Iuliei. Imaginile nu i-au ajutat foarte mult pe polițiști. A fost scoasă lista convorbirilor telefonice ale fetei şi au fost audiaţi colegii de clasă ai acesteia.
În dialogurile cu jurnaliștii, părinții și-au exprimat și presupunerile cu privire la dispariția fiicei lor. Tatăl Iuliei era de părere că fiica lui a fost ademenită în nişte cercuri „extremiste“. Mama credea că Iulia a fost răpită. Din audierea mamei și bunicii fetei, polițiștii au aflat că fata frecventa biserica și avea un duhovnic.
Și preotul Visarion Alexa a fost audiat
Duhovnicul elevei a fost audiat de poliţişti şi a prezentat anchetatorilor conţinutul unui mail în care fata de 15 ani îl anunţa că doreşte să se călugărească. Preotul parhoh al bisericii din Militari, Visarion Alexa, a declarat poliţiştilor că ştia de la Iulia faptul că aceasta intenţiona să urmeze "o viaţă monahală" şi chiar a pus la dispoziţia anchetatorilor un mail primit de la fata în vârstă de 15 ani, în care îl anunţa că doreşte să plece la o mănăstire. În acest context, poliţiştii au făcut o adresă către Patriarhia Română pentru a se verifica dacă eleva a ajuns la vreuna dintre mânăstirile din ţară. La două zile de la dispariție, purtătorul de cuvânt al BOR declara pentru EVZ că s-au făcut verificări dar nu se știa de prezența fetei în mânăstiri.
Tatăl Iuliei, supărat pe preotul Alexa
Tatăl elevei dispărute a făcut atunci declarații la postul Digi în care și-a arătat supărarea pe preotul frecventat de fiica lui. El a afirmat că Iulia „i-a trimis un mesaj duhovnicului ei că vine Apocalipsa".
„Am înţeles că Iulia i-a trimis un mail sau cel puţin un mail. Iar acest preot, deşi ştia că e un copil minor, nu a avut niciun fel de acţiune în a anuța unul dintre părinţi. Mi se pare ceva de domeniul irealului ca un părinte să nu ştie de acest mail”, a mai spus bărbatul.
De asemenea, tatăl Iuliei l-a acuzat pe preotul Alexa că i-a dat sfaturi nepotrivite. „Nu era nicidecum în măsură să decidă pentru un copil minor. A dat diverse sfaturi total nepotrivite, ca să nu folosesc un cuvânt mai grav”, a mai precizat tatăl Iuliei.
Celulă de criză la Poliția Capitalei pentru căutarea elevei eminente
Ministerul de Interne a organizat o celulă de criză, formată din specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Poliției Capitalei și s-a dispus ca structurile de informații ale M.A.I. să sprijine acțiunile de căutare ale Poliției. În plus, s-a apelat la STS pentru a se încerca localizarea telefonului mobil al fetei dispărute.
Iulia i-a scris un mesaj mamei înainte să plece de acasă
Mama fetei a descoperit, la scurt timp după ce fata ei a dispărut de acasă, un bilei lăsat de adolescentă. Surse din Poliția Capitalei au dezvăluit pentru EVZ că în bilet Iulia își lua rămas bun de la mama ei și îi transmitea că vrea să se călugărească. „Spunea că vrea să meargă la mânăstire și că îl iubește pe Isus Hristos”, au explicat polițiștii.
Fata este o fire sensibilă și foarte credincioasă. Polițiștii ne-au spus că a mai încercat să plece de acasă, în urmă cu doi ani. Ea i-a spus de intențiile sale duhovnicului ei care a sfătuit-o, însă, să nu facă acest lucru pentru că avea doar 12 ani.
Unde a fost Iulia și cum a fost găsită
După patru zile,
Iulia Ionescu a fost găsită, într-un tren, de angajații CFR în timp ce se întorcea de la Suceava. Adolescenta a fost predată poliției, ea spunându-le acestora că se întorcea de la o mănăstire din județul Suceava.
Tânăra dispărută a ajuns în sânul familiei, însă nu înainte să le dea o declaraţie anchetatorilor. Iulia a declarat că intenţiona să vină acasă cu trenul în care a fost găsită.
Conform ziariștilor de la „Monitorul de Suceava” fata s-a aflat în judeţul Suceava la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din satul Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini.
Stareţul Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului, preotul Gavril, a negat însă că fata a fost în incinta lăcaşului sfânt.
Iulia Ionescu a venit la gară însoțită de un bărbat îmbrăcat în haine monahale și, înainte de a urca în tren, s-a dezbrăcat de hainele călugărești pe care le purta și ea, rămânând în pantaloni și o jachetă neagră, a declarat Cornel Grigoriciuc, şeful trenului internaţional Moscova – Bucureşti, scria evz.ro în februarie 2014.
Grigoriciuc a mai povestit că, în momentul în care a ajuns la fată cu controlul biletelor, a stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o că ar fi adolescenta dispărută. În acel moment, Iulia a devenit agitată şi şi-a sunat mama, spunându-i că se întoarce la Bucureşti. La rândul său, Florin Catană, şeful Poliţiei TF Suceava, a declarat că fata avea bilet pe ruta Suceava – Bucureşti, dar că nu l-a cumpărat ea. "S-a eliberat un bilet la ghişeu pentru un bărbat în haine monahale. Nu s-a prezentat nicio fată la ghişeu", a spus Catană.
Va vorbi acum Iulia despre preotul Visarion Alexa?
Astăzi, Iulia are aproape 24 de ani. În contextul acuzațiilor aduse fostului ei duhovnic, ar putea să spună dacă preotul Vladimir Alexa a avut un comportament corect față de ea sau a avut vreun amestec în plecarea ei de acasă. Polițiștii n-au putut descoperi acum 8 ani vreo faptă ilegală sau imorală a preotului.
Pentru cei care vor să cunoască mai mult despre povestea din 2014, pot citi articolele publicate de EVZ:
https://evz.ro/mesajul-fetei-disparute-merg-la-manastire-il-iubesc-pe-isus-hristos-1082403.html