Visarion Alexa a fost pus sub control judiciar după ce a fost acuzat de abuz sexual. Preotul s-a prezentat miercuri, 21 septembrie, la sediul Poliției din comuna Joița, județul Giurgiu. Totuși, el nu a găsit pe nimeni acolo.
UPDATE: Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a declarat că părintele Visarion Alexa a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite.Arhiepiscopia a decis să-i interzică lui Visarion Alexa să oficializeze orice fel de serviciu religios și i-au retras funcția de paroh. Mai mult, părintele va avea obligația de a informa constant Arhiepiscopia despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.„Poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel. Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare și vindecare prin pocăință sinceră a absolut oricui. Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie sufletește pe toți cei afectați de această situație adânc tulburătoare!”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR, scrie
stiripesurse.ro. Știre inițială.. Visarion Alexa este acuzat de abuz sexual. Preotul s-a prezentat la sediul postului de Poliție din Joița deoarece aici ar avea domiciliul. Totuși, când părintele s-a dus să îndeplinească formalitățile cerute de judecătorii de drepturi și libertăți, sediul era închis.„Polițiștii Secției numărul 3 Poliție Rurală Bolintin-Vale, din care face parte Postul de Poliție Joița, se aflau la o intervenție, la momentul prezentării bărbatului la postul de poliție, pentru efectuarea activităților de supraveghere judiciară, motiv pentru care a fost redirecționat la sediul secției din orașul Bolintin-Vale”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean, IPJ, Giurgiu.În plus, preotul s-a prezentat la postul din Bolintin-Vale unde a semnat în condica respectivă. El va sta sub control judiciar până pe 15 noiembrie. Totuși, procurorii care anchetează dosarul nu renunța la solicitarea de arestare preventivă.
Visarion Alexa, un preot acuzat de abuz sexual
Preotul Visarion Alexa, paroh la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din București, a fost reținut de polițiști și apoi plasat sub control judiciar sâmbătă, 17 septembrie. Acest lucru s-a întâmplat după ce o femeie a depus plângere că a fost agresată sexual în timpul spovedaniei.
În acest context, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 au transmis că au fost efectuate „cercetări cu privire la fapta unei persoane care la data de 23.04.2022, în jurul orelor 16:00, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, după ce a procedat la spovedirea acesteia şi în timp ce se aflau în altarul de vară din curtea unei biserici din București, a agresat-o sexual pe persoana vătămată”.
Femeia susține că a fost mângâiată pe fese, sărutată în urechea dreaptă. În plus, preotul i-ar fi pus mâna pe sâni pe deasupra și pe sub bluză, i-ar fi introdus mana în zona vaginului și ar fi atins-o și mângâiat-o în aceste zone. Ulterior, Visarion Alexa a i-a prins cu putere mâinile femeii și le-ar fi îndreptat spre zonele sale intime. Toate aceste lucruri sunt elementele constitutive ale infracțiunii de agresiune sexuală au notat reprezentanții parchetului, informează Adevărul.