Taylor Swift, Beyonce, Adele și Jennifer Lopez au făcut furori la Los Angeles, pe covorul roșu de la Premiile Grammy 2023. Cele mai mari dive din lumea muzicii și-au făcut prezența la eveniment în rochii care mai de care mai fabuloase. Nici starurile masculine nu s-au lăsat mai prejos.
Premiile Grammy au avut loc duminică, 5 februarie, la Los Angeles. La eveniment și-au făcut apariția numeroasele staruri din showbizul internațional. În topul celor mai bine îmbrăcate dive se află Taylor Swift, Beyonce, Adele și Jennifer Lopez. Ele au optat pentru rochii cu croi în formă A.
Taylor Swift a atras toate privirile cu o ținută formată din două piese, creată de celebra casă de modă Roberto Cavalli. Atât topul cât și fusta maxi au fost de culoare albastră, având inserții arginții. Artista și-a pus în evidență abdomenul plat, iar pentru top a ales mâneca lungă. Întreaga ținută a fost accesorizată cu o pereche de cercei cu safire și diamante, combinând albastru cu argintiul. Pentru make-up a ales smokey și un ruj roșu. Ținuta nu a fost aleasă întâmplător, ci a fost un fel de omagiu adus noului său album, intitulat „Midnights”.
Beyonce a purtat o rochie creată de casa de modă Gucci. Pentru a-și scoate în evidență formele voluptoase, diva a optat pentru o rochie fără bretele, accesorizată cu o pereche de mănuși negre, lungi. În partea de sus, corsetul a avut culoarea crem, iar partea de jos a rochiei a fost argintie. Volanele i-au pus în evidență picioarele, lăsate de vedere de croiul rochiei cu trenă. Cântăreața a intrat în istorie cu cele mai multe premii obținute vreodată. În timpul ceremoniei, emoțiile au pus stăpânire pe ea și, cu lacrimi în ochi, a mulțumit soțului ei, copiilor și răposatului unghi homosexual.
„Vă mulțumesc foarte mult. Încerc să nu fiu prea emotivă. Și încerc doar să primesc această seară. Vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a protejat. Îți mulțumesc, Doamne. Aș vrea să îi mulțumesc unchiului meu Jonny, care nu este aici. Dar este aici în spirit”, a spus Beyonce printre lacrimi, mulțumindu-le la urmă și părinților ei.
Adele a optat pentru o rochie de catifea bordo semnată Louis Vuitton. Decolteul generos și volanele de dimensiuni mari din jurul umerilor au făcut rochia cu totul specială. Artista nu a optat pentru un ruj roșu, ci a ales o nuanță mai închisă, în ton cu rochia. În ureche a purtat cercei în formă de floare, argintii, din același set cu inelul.
Divele de la Premiile Grammy au avut o afinitate pentru albastru, argintiu și negru
Jennifer Lopez a purtat o rochie semnată de Gucci. Diva a optat pentru o croială care să îi scoată în evidență picioarele și decolteul. Rochia de culoare albastru închis, cu franjuri arginții, a fost accesorizată cu un colier impresionant argintiu, cu diamante. J. Lo, în vârstă de 53 de ani, a strălucit în rochia compusă dintr-un body și o fustă cu detalii florale le-a lungul tivului.
Cardi B a optat și ea pentru o rochie albastră, care să îi pună în evidență formele și să atragă toate privirile pe covorul roșu. Decupajul din jurul taliei și decolteul generos i-au pus în evidență formele voluptoase. Ținuta a fost realizată de designerului indian Gaurav Gupta, care a decis să croiască câteva falduri, care să acopere capul.
Doja Cat a purtat o rochie de vinil negru, creată de casa de modă Versace. Machiajul și tunsoarea pixie s-au asortat perfect cu rochia. Ținuta a fost accesorizată cu cercei negri și mănuși lungi, din același material cu rochia. Tot pe negru a mers și Olivia Rodrigo, însă ea a purtat o rochie Miu Miu cu accente de voaluri. H.E.R., Amber Rose, Ella Mai și Michelle Branch au mers tot pe ținute negre.
Pe negru combinat cu argintiu au mers divele Miranada Lambert, Paris Hilton și Celine. Toate trei au avut decolteu generos și au preferat să aibă o ținută simplă, fără prea multe accesorii.
Maren Morris a purtat o rochie gri transparentă, semnată Off-White, cu un decolteu din dantelă. Părul l-a lăsat desprins, cu o cărare pe mijloc, iar la machiaj a avut smokey.
În timp ce majoritatea divelor și-au făcut apariția pe covorul roșu de la Premiile Grammy îmbrăcate în ținute albastre, negre și argintii, Megan Fox a apărut într-o rochie albă, cu un decolteu generos. Corsetul rochiei era transparent, cu paiete roșii și argintii.
Ce ținute au ales divele internaționale pentru gala Premiilor Grammy
Kacey Musgraves și-a făcut apariția pe covorul roșu într-o salopetă roz, simplă, mulată, accesorizată cu o pelerină din pene. Pantofii au avut aceeași culoare ca întreaga ținută, iar machiajul a fost unul simplu.
Bebe Rexha a mers la eveniment tot într-o rochie roz, cu un decupaj în partea de sus care să îi scoată în evidență bustul generos. Accesoriile au fost simple, argintii, iar pe mâini a avut mănuși lungi. Look-ul ei pare inspirat de la celebrele păpuși Barbie.
Sam Smith și Kim Petras s-au îmbrăcat complet în roșu. Lizzo a îmbrăcat o rochie voluminoasă cu flori portocalii, care i-a acoperit și cea mai mare parte a capului.