Premiile Emmy, surprize. Seth Rogen, primul trofeu pentru "The Studio". Owen Cooper, 15 ani, cel mai tânăr câștigător din istorie

Premiile Emmy, surprize. Seth Rogen, primul trofeu pentru "The Studio". Owen Cooper, 15 ani, cel mai tânăr câștigător din istorieSeth Rogen, câștigă Emmy cu The Studio. sursa: Instagram Seth Rogen

Premiile Emmy 2025 au fost decernate duminică seara, (n.r.luni dimineață, ora României). Cea de-a 77-a ediție a premiilor Emmy, prezentată de Nate Bargatze, a fost transmisă în direct pe CBS din Peacock Theater din Los Angeles. Vă putem prezenta câștigătorii celui mai râvnit trofeu din SUA.

Topul celor mai valoroși actori a fost prima surpriză. Primul premiu al serii i-a revenit lui Seth Rogen, pentru cel mai bun actor într-o serie de comedie, pentru “The Studio”. Ulterior, în cadrul galei, el a câștigat și premiul pentru cea mai bună regie într-o serie de comedie.

Owen Cooper (15 ani) a devenit cel mai tânăr câștigător din istorie în orice categorie de actorie, cu premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru “Adolescence”. Philip Barantini a câștigat premiul pentru cea mai bună regie pentru o serie limitată sau antologică sau film pentru Adolescence. În timp ce Jack Thorne și Stephen Graham au câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu pentru serial.

Owen Cooper, Emmy

Owen Cooper, cel mai tânăr câștigător Emmy. sursa: instagram

Premiile Emmy, alte surprize

Jean Smart a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță într-o comedie pentru “Hacks”. Colega de distribuție a lui Smart, Hannah Einbinder, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar într-o serie de comedie.

Într-o victorie surprinzătoare, Katherine LaNasa a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar într-o serie dramatică pentru “The Pitt”. Învingând un grup care includea patru vedete din “The White Lotus”.

Într-o altă surpriză, Jeff Hiller a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar într-o serie de comedie pentru “Somebody Somewhere”, învingându-l pe Harrison Ford, care a fost nominalizat pentru primul său Emmy.

Tramell Tillman a devenit primul bărbat de culoare care a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar într-o serie dramatică, pentru “Severance”. Colega sa, Britt Lower, a fost numită cea mai bună actriță într-o serie dramatică. Adam Randall a câștigat premiul pentru cea mai bună regie într-o serie dramatică pentru “Slow Horses”.

Cele mai multe nominalizări: Severance

În categoriile de scenariu, Dan Gilroy a câștigat pentru Andor (serie dramatică).

Severance conducea nominalizările din acest an cu un total de 27 de nominalizări, inclusiv pentru cea mai bună serie dramatică. Unde concura alături de Andor, The Diplomat, The Last of Us, Paradise, The Pitt, Slow Horses și The White Lotus.

The Penguin urma cu un total de 24 de nominalizări. Apoi The Studio și The White Lotus cu câte 23 fiecare, The Last of Us cu 16, Andor și Hacks cu câte 14 fiecare. Adolescence, The Bear și The Pitt cu câte 13 fiecare. HBO și Max au obținut cele mai multe nominalizări dintre toate platformele.

Lista completă pe CBS.

Ne puteți urmări și pe Google News