Premierul Nicolae Ciucă îi liniștește pe români: „Vă garantez că suntem în permanentă legătură”. Lucrurile sunt sub control

Premierul Nicolae Ciucă îi liniștește pe români: „Vă garantez că suntem în permanentă legătură”. Lucrurile sunt sub controlSursa foto: gov.ro

Românii nu trebuie să-și facă griji în legătură cu produsele de primă necesitate. Premierul Nicolae Ciucă dă asigurări că în România nu vor fi situații în care produsele necesare vieții de zi cu zi vor dispărea de la rafturi. El a precizat că sunt în curs de definitivare măsuri pentru plafonarea prețurilor la energie.

Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că în România nu sunt probleme de aprovizionare cu produsele de primă necesitate. El a precizat că acestea nu vor dispărea din magazine, iar prețurile vor fi ținute sub control. Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, marţi seară, că Guvernul pregăteşte măsuri pentru a contracara preţul mare la energie şi gaze. El a precizat că este în curs de finalizare actul normativ pentru plafonarea preţurilor timp de un an de zile. Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat, la Isaccea, în judeţul Tulcea, despre scumpiri şi dacă România riscă să rămână fără unele produse alimentare de bază.

„Am asistat la un episod când costul carburantului a depăşit orice limită. Din păcate, am fost nevoiţi să luăm măsuri în acest sens şi să ne folosim de instituţiile statului care pot să intervină şi să regleze orice tentativă de acest fel. Pe masa de lucru a Guvernului este în proces de finalizare OUG pentru plafonarea preţului la energie şi la gaze pe un an de zile. Vrem să asigurăm un preţ pentru IMM şi pentru sectorul alimentar, astfel încât preţurile să poată fi oarecum la un nivel redus şi din această perspectivă”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, mesaj liniștitor pentru români

Șeful Guvernului a precizat că distribuitorii produse de primă necesitate au stocuri suficiente pentru a asigura necesarul din magazine. El a precizat că aceștia au dat garanții că lucrurile nu se vor înrăutăți în acest domeniu.

„Vă garantez că suntem în permanentă legătură, cu ministrul Agriculturii şi ministrul Economiei, cu mediul de afaceri, cu retailerii, cu producătorii şi avem garanţii - o spun şi cifrele prin care s-au notificat producţiile de anul trecut - că în acest moment România nu ar de ce să-şi facă probleme în ceea ce priveşte produsele necesare vieţii de zi cu zi”, a explicat premierul Nicolae Ciucă.

sursa foto. Evz

Isteria uleiului alimentar

Zielele trecute o nouă isterie a izbucnit în România, după ce în spațiul public au apărut zvonuri că privind o presupusă criză a uleiului alimentar. Cumpărătorii s-au înghesuit în magazine și au făcut achiziții mari de ulei alimentar, Mai multe imagini au fost suprinse în seara zilei de vineri, 11 martie, cu oameni cumpărând masiv ulei alimentar. Zvonurile au început să circule pe rețelele sociale în cursul zilei de vineri.

Informația care a generat această isterie în România a plecat de la opinia unui analist la Clubul Fermierilor Români, care a estimat că prețul unui litru de ulei ar urma să ajungă la 15 lei în România. Aceasta pe fondul crizei generate de războiul din Ucraina.