Premierul care a fost AMENDAT pentru că își conducea barca cu motor FĂRĂ a purta VESTĂ DE SALVARE
- Simona Stupar
- 29 decembrie 2017, 12:36
Premierul australian, Malcom Turnbull, a fost amendat cu 250 de dolari pentru că nu a purtat o vestă de salvare în portul Sydney
Prim-ministrul australian a fost amendat cu 250 de dolari, după ce a fost fotografiat în timp ce conducea o barcă cu motor, fără să poarte vestă de salvare.
Malcom Turnbull și-a cerut scuze pe Facebook, după ce ziarul The Australian a publicat fotografii cu el în barca gonflabilă cu motor, lângă casa lui din Portul Sydney.
Politicianul liberal, care are o casă pe malul apei, în cartierul luxos Point Piper, din estul orașului Sydney, a afirmat că regulile privind siguranța maritimă „sunt foarte tehnice”, dar că „și-a învățat lecția”.
După publicarea fotografiilor, Turnbull a declarat că a sunat la autoritățile maritime locale, care i-au confirmat că a încălcat legislația.
Autorittatea NSW pentru Drumuri și Mare a confirmat ulterior că premierul va primi o amendă.
În scuzele publicate pe Facebook, Turnbull a scris că el a mers cu barca pe o distanță foarte mică și că se afla aproape de mal, când a fost făcută fotografia respectivă.
„Siguranța maritimă este foarte importantă, mai ales în această perioadă a anului și, așa cum am aflat azi, toți trebuie să fim atenți la reguli și să purtăm veste de salvare. Ieri am mutat o barcă gonflabilă de pe chei pe plajă - doar circa 20 de metri și am fost mereu foarte aproape de mak. Nu purtam vestă de salvare, dar, așa cum mi-a explicat NSW Maritime, azi, când i-am sunat, pentru că eram singur în barcă, chiar și pe o distanță foarte scurtă, regulamentul spune că trebuia să port vestă. Regulile pot părea adeseori foarte tehnice, dar sunt făcute pentru siguranșa noastră și toți ar trebui să le respectăm. Așa că mi-am învățat lecția; mă voi asigura că întotdeauna voi purta vesta de salvare în barcă, indiferent cât de aproape de mal sunt; așa cum fac întotdeauna când merg cu caiacul meu”, a scris premierul australian pe Facebook, conform publicației The Telegraph.