Premieră înaintea alegerilor din SUA. Putin își spune părerea despre Trump și despre Biden

Premieră înaintea alegerilor din SUA. Putin își spune părerea despre Trump și despre Biden

Afro-americani din toate țările, uniți-vă!

„După cum știți, populația afro-americană a Statelor Unite ale Americii constituie o bază electorală stabilă, una dintre bazele electorale ale Partidului Democrat din Statele Unite.

Acest lucru este, de asemenea, bine cunoscut; nimic nou aici. Dar şi Uniunea Sovietică a susținut în mod constant mișcarea afro-americanilor pentru realizarea drepturilor lor legale”.

Chiar și Cominternul a scris în anii '30 că reprezentanții de culoare ai clasei muncitoare și muncitorii albi au acelaşi inamic - imperialismul și capitalismul. Și s-a scris că această mişcare ar putea fi cea mai eficientă în viitoarea luptă revoluționară.

Așadar, și aici există ceva care, într-o anumită măsură, bine, dacă nu ne uneşte și nu ne leagă, atunci sunt valori comune. Nu mă tem de acest cuvânt, așa şi este.

Vă amintiți, sunteți un tânăr, iar oamenii din generația mea își amintesc că am avut un moment în care peste tot în Uniunea Sovietică atârnau portrete uriașe ale  membrului Partidului Comunist din SUA și ale luptătoarei active pentru drepturile afro-americane, Anga Davis.

De aceea, ni se pare că sunt teme despre care putem vorbi și care reprezintă cel puțin un fel de bază pentru înțelegerea reciprocă.

Dar asta nu este tot. De exemplu, candidatul Biden a declarat public că este gata să extindă START sau să încheie un nou tratat privind limitarea armelor strategice ofensive. Și acesta este deja un element foarte serios al unei posibile cooperări ale noastre în viitor.

Prin urmare, vreau să repet ideea despre care am vorbit deja de multe ori. Vom lucra cu orice viitor președinte al Statelor Unite ale Americii, cu persoana în care va avea încredere poporul american”.

Sursa: Rador