Premieră în biserici. Spovedania în pandemie. Noi reguli transmise de Patriarhia Română

Premieră în biserici. Spovedania în pandemie. Noi reguli transmise de Patriarhia Română

La intrarea şi ieșirea din biserică să nu fie necesară atingerea/prinderea uşii cu mâna. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.

La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.

La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.

Ne puteți urmări și pe Google News

La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică.

Ca măsură de siguranţă, acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis, se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.

Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței fizice de 2 m.

 

Desfășurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii