PRECIZĂRI despre MITINGUL PNL din 5 noiembrie. VEZI ce spun liberalii despre Gabriela Firea
- Ana Petrescu
- 24 octombrie 2016, 11:21
Liberalii au transmis, pe pagina de Facebook a partidului, un mesaj adresat Primăriei Capitalei și primarului general Gabriela Firea. Precizările fac referire la mitingul pe care PNL plănuiește să-l organizeze pe 5 noiembrie în Piața Revoluției, începând cu ora 17.00. Surse au spus, pentru EVZ, că la manifestație va participa și premierul Dacian Cioloș.
"Mitingul PNL. Ne așteptăm ca, în prima parte a acestei săptămâni, Primăria Capitalei să autorizeze mitingul politic organizat de PNL în 5 noiembrie, fără a ni se mai pune bețe în roate. Facem publică, astfel, solicitarea noastră (Piața Revoluției, începând cu ora 17.00, 5 noiembrie)", precizează liberalii, pe rețeaua de socializare.
Liberalii au atașat la postare și solicitarea făcută către Primăria Generală a Municipiului București.
În urmă cu o săptămână Gabriela Firea a anunțat că PNL a depus solicitare la Primăria Capitalei pentru organizare unui miting de susținere a Guvernului tehnocrat la care liberalii sperau să participe 50.000 de persoane. Ulterior, președintele PNL a acuzat că cererea nu a fost aprobată de edilul Capitalei. Ea a acuzat-o atunci pe Firea de cenzură. MItingul trebuia să se desfășoare pe 22 octombrie, dar din cauza neaprobării la timp a manifestației, conducerea PNL s-a decis să amâne evenimentul pentru o dată ulterioară, 5 noiembrie.
Pe aceeași temă: Un miting pro-Cioloş, cu 50.000 de persoane, organizat de PNL în faţa Guvernului
Firea, acuzată că pune bețe în roate LIBERALILOR
Bușoi: Sabotarea de către d-na Firea a mitingului PNL are izul unui abuz de mahăr pesedist local