Actualele evenimente din Belarus atrag un maxim de atenție în Rusia. Uneori le este dificil specialiștilor să-i explice publicului că lucruri pe care cetățenii le văd cu proprii lor ochi nu există de fapt. Starea disonanței cognitive devine parte a percepției generale a tabloului.
Economic, ea depinde de patroni și acționari. Totuși, pentru a-și păstra nucleul audienței ei loiale și pentru a câștiga și mai multă, ea este pur și simplu forțată să relateze despre toate evenimentele, cu multiplele lor fațete. În caz contrar, telespectatorii sau cititorii vor pleca la concurență.
Din nefericire, politicienii care ajung în poziții de vârf ale statului în cariera lor nu pot menține mereu un echilibru între interesele publice și ambițiile lor personale.
În unele țări, în care există o reală separare a puterilor în stat, iar nu doar declarată, orice manifestări de bonapartism sunt neutralizate automat de către însuși sistemul statului.
Ne puteți urmări și pe Google News
În alte țări, publicul este nevoit să le reamintească autoritățile că există niște reguli ce nu trebuie încălcate.
Una dintre acele reguli spune că cetățenii țării sunt puterea supremă într-un stat democratic.
Cu alte cuvinte, poporul este cel care decide cine este, încotro se duce și cu ce se scop. Elitele politice și liderii lor pot formula propuneri proprii, dar poporului îi revine să aleagă și să decidă. Imediat ce o astfel de schemă este violată, orice fel de stabilitate a structurii iese din discuție.
Toții șefii de stat sunt la fel de fericiți sau nefericiți în munca lor. Un foarte competent și experimentat jurist rus a remarcat că dacă președintele României, Nicolae Ceaușescu, ar fi abolit pedeapsa capitală, așa cum îi ceruseră puterile occidentale, soarta lui ar fi fost alta.
Inutil să mai spunem că un conducător de țară nu ar trebui niciodată să-și trateze compatrioții ca pe un inamic care i-a invadat țara.
Întotdeauna există o cale sigură de ieșire, din orice impas. Acea cale de ieșire se află fix acolo unde a fost și intrarea.
E trist totuși că, de-a lungul mileniilor de existență ale comunității umane și secolelor de construcție statală, lecțiile învățate nu le-au fost de folosință tuturor conducătorilor.
George Bernard Shaw observa cândva că: „Unica lecție a istoriei e aceea că oamenii nu învață niciodată lecțiile istoriei”.
Sursa: Rador
Recomandările noastre
