Poziția României este crucială la Marea Neagră. Soluțiile NATO pentru înființarea unei forțe puternice de descurajare. Expert militar. Video

Poziția României este crucială la Marea Neagră. Soluțiile NATO pentru înființarea unei forțe puternice de descurajare. Expert militar. VideoSursa foto: Arhiva EVZ

România joacă un rol crucial în contextul viitoarei strategii a NATO la Marea Neagră. Vecinătatea cu Ucraina și amplasarea strategică, în vecinătatea Rusiei, face ca țara noastră să aibă o importanță deosebită în cadrul Alianței. Drept care este nevoie ca România să fie bine înarmată și pregătită să facă față oricărei provocări. Este concluzia unui fost oficial din cadrul Departamentului Apărării al SUA, Seth Cropsey.

Analistul militar american Seth Cropsey este de părere că România are un rol strategic deosebit la Marea Neagră. Din acest motiv, este nevoie de o forță de apărare NATO mai puternică în zonă. Expertul militar vorbește despre dotarea cu vânătoare de mine și baterii de rachete de coastă care pot face diferența într-un conflict pe mare.

Seth Cropsey este expert militar, președinte al think tank-ului Yorktown, fost oficial în cadrul Departamentului Apărării al SUA. El a prezentat o analiză în care demonstrează rolul crucial pe care România îl joacă la Marea Neagră. Expertul vorbește despre o apărare pe cel puțin două linii, menită să descurajeze orice intenții agresive ale Rusiei în zonă.

„Planificarea operațională pentru o ofensivă de recucerire (de către Ucraina - n.red.) a Crimeei include câteva întrebări despre axele pe care trebuie să se acționeze. Membrii NATO la Marea Neagră, în special România, vor fi cruciali pentru o strategie coerentă pe termen lung. Insula Șerpilor, faimoasă la începutul acestui război, se află la mai puțin de 30 de mile de litoralul românesc. Toate transporturile maritime ale Ucrainei trec în prezent prin apele românești, iar dacă Rusia părăsește acordul cu cereale de la Marea Neagră sau operațiunile de luptă îl perturbă, România va deveni din nou linia de salvare economică a Ucrainei”, a arătat Seth Cropsey, conform realcleardefense.com.

Cum pot fi rezolvate problemele României

Analistul militar consideră că o primă soluție pentru susținerea acestei regiuni este dotarea marinei române cu dragoare maritime, care să curețe „coridorul cerealelor” de mine.

„La începutul lunii septembrie, un dragor românesc a lovit o mină și a trebuit să fie remorcat înapoi în port pentru reparații. România are nevoie de mai multe ambarcațiuni antimine. Chiar și navele mai vechi din epoca sovietică ar fi suficient de eficiente în acest scop”, a precizat Seth Cropsey.

În al doilea rând, expertul este de părere că în România ar trebui amplasate sisteme modern de armament de apărare. Achiziția acestora a fost contractată deja de autoritățile de la București. Însă livrările sunt în graficul de așteptare conceput înainte de invadarea Ucrainei.

„SUA ar trebui să accelereze livrarea rachetei antinavă Naval Strike Missile (NSM, baterii de rachete de coastă - n. red.) către România, produsă în Norvegia. România așteaptă livrarea primei sale tranșe de NSM la sfârșitul anului 2024. Aceasta trebuie să fie accelerată și adusă la începutul sau cel mult mijlocul anului viitor”, a mai precizat Seth Cropsey.

Sursă: EVZ

Armata se dotează cu sisteme de rachetă NSM

România a cheltuit aproximativ 285 de milioane de dolari pentru patru sisteme NSM. Acestea au la bază o rachetă antinavă de ultimă generaţie, capabilă să fie lansată dincolo de linia orizontului, având o rază de acțiune de 185 de kilometri. Sistemul este dezvoltat de firma americană Raytheon în parteneriat cu Kongsberg Defense Aerospace (Norvegia).

Rachetele NSM sunt capabile de manevre strânse, au semnătură infraroşu redusă şi pot să atace din nou ţinta în cazul în care au ratat-o iniţial. În plus, în faza terminală a zborului, pentru a evita contramăsurile navei-ţintă, rachetele sunt capabile de spectaculoase manevre aleatorii.

În plus, militarii români care vor opera aceste sisteme vor avea acces la la bazele de date clasificate cu parametrii tactici ai ţintelor. Este vorba de imagini, amprente radar şi „urme” termice ale navelor potenţial inamice, date cu ajutorul cărora o rachetă antinavă îşi sporeşte eficacitatea.

România are nevoie de o puternică forță de descurajare

În acest context, contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea, ex-locţiitor al şefului Secţiei operaţii informaţionale din comandamentul NATO din Italia, a descris avantajele sistemelor de rachete NSM.

„Vorbim de sisteme moderne și puternice care au o puternică forță de descurajare și, dacă situația o va cere, chiar de lovire în Marea Neagră. Aceste sisteme împreună și cu sistemele de observare din aer ale Alianței pot face legea în zona vestică a Marii Negre”, a explicat contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea.

În opinia sa, România nu are nevoie de dragoare de mine ci, mai curând de echipamente moderne de descoperire a minelor. Acestea sunt folositoare mai ales în contextul în care forțele române vor participa la operațiunile de deminare ale zonei Odesa, în viitor.

Când vine problema de dragoare, nu cred, cred mai repede că avem nevoie de echipamente moderne de descoperire a minelor, dotare la care suferim. Astfel de dotări sunt necesare mai ales în contextul în care, cel mai probabil, Forțele Navale Române vor fi implicate în operațiunile de deminare în zona Odesei. După încheierea conflictului, evident”, a precizat contraamiralul (r) Constantin Ciorobea, conform adevărul.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News