Poveștile Cupei Mondiale. Marii fotbaliști și momentele jenante prin care au trecut pe teren. Video

Poveștile Cupei Mondiale. Marii fotbaliști și momentele jenante prin care au trecut pe teren. VideoSursa foto. Twitter

Campionatul Mondial din Qatar va începe pe 20 noiembrie, peste aproximativ două zile. Acum se fac ultimele pregătiri, iar echipele se pregătesc de start. În așteptarea loviturii de debut, din partida Qatar – Ecuador, putem rememora câteva povești din istoria Cupei Mondiale. Sunt lucruri care, în focul competiției, au trecut neobservate și nu s-au văzut din tribune sau de la televizor. Ele au fost relatate ulterior, după ce emoțiile și tensiunea meciurilor a trecut.

Există un loc în care, se spune, până și regii merg singuri, fără însoțitori (deși s-ar putea să nu fie tocmai adevărat). Fiecare dintre noi avem nevoie, din când în când să mergem la toaletă pentru nevoile fiziologice. Sunt greu de controlat, iar când vine momentul ne retragem în intimitate.

Ce te faci, însă, dacă ești un jucător de fotbal, o vedetă internațională, și evoluezi într-un meci la Campionatul Mondial? Cum reacționezi dacă organismul își revendică drepturile chiar când ești pe teren? Greu de spus. Unii apelează la arbitri și cer o învoire de câteva minute. Alții, recurg la soluții proprii și profită de câte un moment de acalmie și se retrage în câte un colț, mai mult sau mai puțin ferit de ochi indiscreți.

De-a lungul timpului au fost fotbaliști care au trăit momente delicate pe teren, resimțind nevoia de a se ușura chiar în mijlocul câte unei confruntări intense pentru balon.

Sursa foto: EVZ

Golgheterul Angliei s-a scăpat pe teren

Este și cazul lui Gary Lineker, unul dintre cei mai importanți marcatori ai echipei de fotbal a Angliei. Lineker a fost golgeter la Cupa Mondială din 1986, din Mexic, și a marcat alte cinci goluri la Mondialul din Italia, patru ani mai târziu.

Episodul la care facem referire s-a petrecut în cadrul acestei competiții, în meciul cu Irlanda, încheiat la egalitate, scor 1- 1. Atacantul englez a insistat să intre pe teren, deși avea probleme medicale, o indispoziție stomacală și, inevitabilul s-a produs. Iar asta după ce a înscris și un gol pentru echipa sa.

Ulterior a povestit că a avut probleme cu stomacul înaintea jocului, însă pentru că dorea să joace le-a trecut sub tăcere. Nu i-a spus antrenorului pentru a nu fi lăsat la vestiare. Stomacul i-a venit de hac, din fericire spre finalul partidei, iar Lineker s-a scăpat, pur și simplu în pantaloni, mă rog, în șort. Norocul său a fost că era albastru închis și nu s-au văzut petele.

„Am fost bolnav cu o zi înainte, am mers de multe ori la baie, nu știu ce mâncasem. Oricum voiam să joc, nu voiam să ratez meciul. Am început bine, dar după 20 de minute am început să am crampe. Cumva am ajuns cu bine la pauză și credeam că voi fi bine. În a doua repriză s-a întâmplat când m-am întins după o minge. A venit Gary Stevens la mine și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am zis că am făcut pe mine. Slavă Domnului că aveam pantaloni scurți, albaștri pe mine”, a povestit Garry Lineker mult timp mai târziu.

Portarul Argentinei a urinat înaintea loviturilor de la 11 metri

Tot la Mondialul din 1990, Sergio Goycochea, portarul Argentinei, avea să devină eroul echipei sale. În timpul meciului din sferturile de finală, jucat împotriva Iugoslaviei, portarul se pregătea pentru loviturile de departajare. Cum băuse foarte multă apă, avea nevoie să urineze urgent, însă arbitrul nu i-a permis să meargă la toaletă.

sursa foto. Wikipedia

Drept urmare, Sergio Goycochea a trebuit să-și facă nevoile chiar pe teren, în văzul unui stadion întreg. Chiar și așa, acest lucru nu a părut să-l jeneze foarte tare și nici nu i-a afectat prestația dintre buturile porții. Argentina a câștigat meciul și s-a calificat în semifinale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News